Mafiotul italian care a luat ostatici într-un oficiu poştal s-a predat după 7 ore
Francesco Amato, condamnat miercurea trecută la 19 ani închisoare pentru apartenenţă la temuta 'Ndrangheta, s-a predat şi a pus cuţitul cu care era înarmat la dispoziţia poliţiei, a precizat comandantul regional al carabinierilor, Cristiano Desideri.
Acesta a menţionat că negociatorii poliţiei l-au convins pe Amato să se predea făcând apel la profundele sale convingeri catolice.
Bărbatul în vârstă de 55 de ani, care se sustrăgea arestării în urma condamnării sale în mega-procesul anti-Mafia "Aemilia", a intrat în jurul orei locale 09.30 (08.30GMT) în oficiul poştal din localitatea italiană Pieve Modolena, provincia Reggio Emilia, şi a luat ostatici cinci angajaţi, lăsându-i totuşi să plece pe clienţi. Amato i-a dat drumul ulterior şi uneia dintre ostatice, căreia i se făcuse rău. Femeia a fost preluată de o ambulanţă.
O altă ostatică a relatat prin telefon pentru postul public RAI că Amato era "relativ calm" şi că a cerut să stea de vorbă cu ministrul de interne Matteo Salvini.
Francesco Amato era unul dintre cei 125 de condamnaţi miercuri în primă instanţă în procesul 'Aemilia', cel mai mare proces legat de infiltrarea mafiei calabreze Ndraghetta în regiunile din nordul Italiei.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!