Lovitură de stat în Burkina Faso. Președintele, arestat și deținut de către militari. UE și SUA cer eliberarea lui
Ziarul francez Le Figaro scrie că a obţinut o confirmare a acestei informaţii.
UPDATE ora 21.00. Uniunea Europeană a cerut luni eliberarea "imediată" a preşedintelui Roch Kabore.
''În acest moment de incertitudine, Uniunea Europeană rămâne atentă la evoluţia situaţiei, făcând apel la toţi actorii să rămână calmi şi reţinuţi. De asemenea, solicită restabilirea imediată a libertăţii preşedintelui Kabore şi a membrilor instituţiilor statului'', a declarat şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, într-un comunicat.
''Ultimele ştiri sunt foarte îngrijorătoare", a declarat Borrell într-o conferinţă de presă. Acum ştim că preşedintele Kabore se află sub controlul armatei", a declarat el.
În comunicatul său, UE "reaminteşte angajamentul său faţă de respectarea instituţiilor republicane şi a ordinii constituţionale". De asemenea, "solicită forţelor de securitate şi de apărare să rămână fidele misiunilor lor primare de protecţie a populaţiei şi de apărare a teritoriului, afirmându-şi revendicările într-un mod non-violent".
Şi Statele Unite au cerut luni armatei din Burkina Faso să îl "elibereze imediat" pe preşedintele Kabore şi să "respecte Constituţia" şi "liderii civili" ai ţării.
''Îndemnăm toate părţile implicate în această situaţie volatilă să îşi menţină calmul şi să caute dialogul pentru a-şi rezolva nemulţumirile", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane.
---
Militari rebeli s-au postat în piaţa din faţa sediului radioteleviziunii (RTB), un semn care anunţă de obicei puciuri.
Situaţia era însă foarte neclară, în contextul în care internetul pe mobil a fost tăiat, duminică, iar comunicaţiile sunt extrem de dificile.
Potrivit presei locale, şeful statului ar fi fost deţinut în tabăra militară Karpala de la Ouagadougou. În capitala survolată de elicoptere, se auzeau cu regularitate tiruri de arme de foc.
Preşedintele Kaboré nu a mai fost văzut sau auzit de duminică, când au izbucnit revolte în mai multe cazărmi.
Aceste evenimente nu erau neapărat neaşteptate, în contextul în care puterea pare fragilă, iar armata înregistrează pierderi importante fără să reuşească să controleze violenţa jihadistă.
Guvernul a părut, într-o primă fază, că oprește această furie.
Focurile de armă au fost recunoscute într-un comunicat, după care ministrul Apărării a recunoscut răzvrătirea militară la televiziune, însă a exclus orice tentativă de lovitură de stat.
În tabăra Sangoulé Lamizana, una dintre cele mai mari din oraş, la fel ca la baza aeriană, agitaţia părea să scadă.
Revendicări au fost transmise mai multor publicaţii.
Militarii răzvrătiţi cer ”mijloace adaptate luptei antijihadiste”, ”efective în consecinţă”, şi destituirea Statului Major. Însă nu cer plecarea preşedintelui.
Duminică seara, în timp ce militarilor li se alăturau tot mai mulţi civili ostili gestionării Guvernului, evenimentele s-au accelerat.
Tiruri au fost auzite în mai multe cartiere şi în jurul reşedinţei prezidenţiale. Militarii au ieşit din cazărmi şi au alimentat temerile cu privire la o lovitură în forţă.
Acest puci, în cazul în care se va confirma, ar fi al treila în opt luni în Africa de vest.
În mai, în Mali, colonelul Assimi Goïta, care a fost deja autorul unei lovituri de stat în august 2020, şi-a asumat puteri depline.
În septembrie, în Guineea, colonelul Mamadi Doumbouya l-a răsturnat de la putere pe contestatul preşedinte Alpha Condé, scrie news.ro.
La fel ca în Mali, aceste revolte în cazărmile din Burkina Faso au loc la o zi după noi manifestaţii de furie ale unor locuitori sătui de neputinţa autorităţilor împotriva războiului unor islamişti înarmaţi. Milioane de locuitori ai Burkina Faso au fost nevoiţi să fugă din calea violenţelor.
La 14 noiembrie, un atac la Inata s-a soldat cu moartea a 53 de jandarmi şi a provocat o furie aprigă în rândul militarilor şi o neînţelegere profundă în rândul civililor.
De atunci continuă să circule zvonuri cu privire la o lovitură de stat militară.
La 10 ianuarie, arestarea locotenent-colonelului Zoungrana, acuzat de faptul că a vrut să preia puterea, a consolidat aceste temeri.
Sursa: News.ro
Etichete: presedinte , arest , lovitura de stat , Burkina Faso
Dată publicare: 24-01-2022 21:07