Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Londra nu exclude noi represalii după executarea fostului viceministru iranian al Apărării pentru spionaj

Londra nu exclude noi măsuri de represalii împotriva Iranului după executarea unui iranian cu cetăţenie britanică acuzat de spionaj în favoarea serviciilor de informaţii britanice, a anunţat luni ministrul de externe James Cleverly.

"În prezent, împreună cu aliaţii noştri, trebuie să studiem următorii paşi pe care îi vom face pentru a contracara ameninţarea tot mai mare din partea Iranului. Nu ne limităm la acţiunile deja anunţate", a declarat Cleverly în plenul Camerei Comunelor, conform AFP.

În pofida solicitărilor presante din partea parlamentarilor, ministrul a refuzat, totuşi, să indice dacă Marea Britanie intenţionează să plaseze Gardienii Revoluţiei iraniene, armata ideologică a Republicii Islamice, pe lista organizaţiilor teroriste.

Un purtător de cuvânt al prim-ministrului Rishi Sunak declarase anterior jurnaliştilor că guvernul "studiază noi acţiuni suplimentare" împreună cu aliaţii săi.

După executarea, sâmbătă, a lui Alireza Akbari, 61 de ani, fost responsabil în Ministerului iranian al Apărării cu dublă cetăţenie iraniană şi britanică, Regatul Unit a răspuns sancţionându-l pe procurorul general al Iranului, Mohammad Jafar Montazeri.

Citește și
Alireza Akbari
Fostul viceministru iranian al Apărării, Alireza Akbari, condamnat la moarte pentru spionaj

De asemenea, Londra l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri iranian în ţară şi şi-a rechemat "temporar" ambasadorul său la Teheran.

"Executarea lui Akbari intervine după decenii de represiune de către un regim nemilos", a spus Cleverly, subliniind sprijinul Regatului Unit pentru poporul iranian care "cere drepturi şi libertăţi".

"Asistăm la acţiunile răzbunătoare ale unui regim slăbit şi izolat, obsedat de anihilarea propriului popor, slăbit de teama de a-şi pierde puterea şi ruinându-şi reputaţia în lume", a adăugat el.

"Mesajul nostru către acest regim este clar: lumea vă urmăreşte şi veţi fi traşi la răspundere, în special de curajosul popor iranian", a spus Cleverly.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Nasser Kanani, a răspuns pe Twitter că executarea lui Alireza Akbari a fost răspunsul Teheranului la "acţiunea Regatului Unit care a încălcat securitatea naţională a Republicii Islamice Iran".

El a adăugat că reacţia Londrei şi a ONG-urilor pentru drepturile omului "demonstrează nerespectarea legii de către aceştia şi ilegalitatea lor".

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult