Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Locuitorii Moscovei, disperați din cauza atacurilor cu drone ale Ucrainei: ”Îmi doresc să se termine odată”

Your browser doesn't support HTML5 video.

În Ucraina continuă încleștarea pe viață și pe moarte între ucraineni și ruși, în sudul și în estul țării. Ucrainenii forțează principala linie de apărare rusă, cu speranța că vor reuși să spargă frontul cât mai repede.

Pe de altă parte, continuă atacurile cu drone asupra Moscovei și a altor orașe rusești, aflate departe de câmpul de luptă. Iar un incendiu de proporţii a cuprins terminalul de păcură dintr-un port rusesc, situat la 170 km de Crimeea.

Pe frontul din sud, ucrainenii duc lupte grele pentru a-i scoate pe ruși din orașul Robotine, unul dintre cele mai mari din zonă, puternic fortificat de armata invadatoare. Rușii au adus aici efective importante pentru a rezista atacului și au mutat în apropierea frontului elicopterele de asalt, ca să sprijine infanteria. În ultimele zile însă, mai multe aparate de zbor au fost doborâte de ucraineni.

În tabăra cealaltă, ucrainenii au o tactică diferită, ca să-și protejeze puținele elicoptere de care dispun.

Pilot ucrainean: ”Zburăm la altitudini joase și ne apropiem foarte repede. Adică într-o jumătate de oră ajungem la orice țintă."

Citește și
ucraina razboi
Reușite pe frontul sudic pentru Ucraina, care a primit un nou ajutor militar important pentru contraofensivă

Piloții ucraineni așteaptă cu nerăbdare momentul în care avioanele de vânătoare F-16 vor ajunge în dotarea armatei ucrainene.

Pilot ucrainean: "Când ne apropiem de ținte, suntem confruntați mereu de avioanele rusești, care apără infanteria. Dacă vom avea avioane F-16, atunci vom putea să ne apropiem, pentru că aeronavele lor vor păstra distanța față de noi."

Americanii și-au dat acordul ca piloți ucraineni să se antreneze pe F-16, dar e nevoie de câteva luni până când aceștia vor fi gata să zboare în misiuni de luptă. Până atunci, ucrainenii folosesc cu îndemânare dronele kamikaze.

Astfel, a fost surprins momentul în care un asemenea aparat de zbor lovește o clădire din orașul ocupat Enerhodar. Chiar în acele momente, acolo avea loc o ședință a unor oficiali ai ministerului rus de Interne.

Însă dronele care au cel mai profund impact asupra moralului rusesc sunt cele care ajung pe cerul Moscovei. În atacul de vineri dimineață, cel puțin o dronă a lovit o clădire din centrul financiar al capitalei ruse.

Rușii spun că drona a fost distrusă de apărarea anti-aeriană și că nu au fost victime. Cu toate astea, în zonă au fost filmate mai multe ambulanțe, semn că au fost și persoane rănite.

O clădire a centrului expozițional a fost parțial distrusă, iar atacul a perturbat din nou, pentru cateva ore, traficul aerian. Scenariul se repetă deja la intervale regulate, de câteva luni bune.

Iar moscoviții simt tot mai aproape războiul declanșat de Kremlin în țara vecină. Reacțiile oamenilor obișnuiți variază de la îngrijorare la sfidarea flagrantă a realității.

Polina Klimnkina, locuitor în Moscova: "E tot mai înfricoșător să te afli în zona asta. Îmi doresc să se termine odată, stau ca pe ace. Vreau să mă simt în siguranță."

Iuri Perfiliev, locuitor în Moscova: "Suntem foarte bine protejați, doar câteva drone au reușit să ajungă până aici, și asta din întâmplare... Apărarea noastră anti-aeriană merge de minune. Ne simțim complet în siguranță."

Nu doar Moscova are însă de suferit de pe urma dronelor ucrainene. După bombardamentele din ultimele săptămâni, flota rusă a Mării Negre și-a dispersat navele în mai multe porturi, din motive de securitate, dar nici acestea nu sunt scutite de pericole.

Într-unul din ele, Novorosiisk, s-a produs vineri un incendiu de proporții care a afectat terminalul cargo. Sunt destule voci care cred că și aici a fost tot o acțiune de sabotaj, deși rușii nu au declarat nimic în acest sens.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult