Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Livrare bizară la sediul Guvernului britanic, înainte de votul privind Brexit

Cu câteva ore înaintea deciziei privind acordul UE-Marea Britanie, o poliţistă înarmată până în dinţi a făcut o livrare neaşteptată la Guvern.

În imaginile surprinse în Londra şi publicate de The Sun se vede cum o poliţistă, cu arma în mână, aduce o pungă cu 2 cutii de gogoşi Krispy Kreme pe Downing Street 10 – adresa oficială a prim-ministrului Marii Britanii.

Theresa May nu ar fi avut să facă această comandă, deoarece premierul britanic suferă de diabet tip 1. La biroul ei sunt însă reuniţi marţi miniştrii, înaintea votului din Parlament care ar putea duce la respingerea acordului cu UE pentru perioada post-Brexit şi chiar la căderea Guvernului. Acordul nu este susţinut, de altfel, nici de toţi miniştrii.

Theresa May se află în faţa unui moment cheie Ea a amânat în luna decembrie acest vot, recunoscând că risca să înregistreze o înfrângere, şi a încercat să obţină noi garanţii de la UE pentru a o ajuta să obţină încrederea parlamentarilor britanici.

Citește și
Theresa May
Theresa May, noi promisiuni pentru a obține votul Parlamentului privind acordul pe Brexit

Dezbaterea are loc în Camera Comunelor, unde May nu are o majoritate clară în rândul celor 650 de parlamentari, iar Partidul Democratic Unionist nord-irlandez, care de obicei susţine guvernul în parlamentul de la Londra, se opune acordului de retragere a Regatului Unit din UE.

Theresa May are nevoie de 318 voturi pentru ca acordul să fie adoptat, întrucât şapte membri ai partidului naţionalist irlandez Sinn Fein nu participă, speakerii nu votează, iar cei patru parlamentari care ajută la numărarea voturilor (numiţi 'tellers') nu sunt luaţi în calcul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult