Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Kim Jong Un amenință marile puteri cu bomba nucleară. Reacția imediată a SUA

Coreea de Nord nu va ezita să răspundă cu arme nucleare dacă va fi „provocată” în acest fel, a declarat liderul Kim Jong Un, potrivit comentariilor raportate joi de presa de stat.  

Washington, Seul şi Tokio au reacţionat imediat într-o declaraţie comună în care au cerut Phenianul „să înceteze să se mai lanseze în noi provocări şi să accepte apelul (lor) de a se angaja într-un dialog substanţial, fără condiţii prealabile”, scrie Agerpres.

În timpul unei întâlniri între oficiali americani şi sud-coreeni la sfârşitul săptămânii trecute, SUA şi-au reafirmat „angajamentul neclintit” faţă de Seul, bazându-se pe forţele sale de descurajare, inclusiv cea nucleară. „Orice atac nuclear” al Phenianului asupra Statelor Unite sau a aliaţilor săi ar duce la „sfârşitul regimului nord-coreean”, a avertizat Washingtonul.

Un submarin american de atac nuclear, USS Missouri, a sosit duminică în portul sud-coreean Busan. Phenianul a reacţionat efectuând a doua zi un test al rachetei sale balistice intercontinentale Hwasong-18 (ICBM), cea mai puternică din arsenalul pe care îl deţine şi, probabil, capabilă să atingă teritoriul american, un avertisment clar pentru Washington.

Marţi, SUA, Coreea de Sud şi Japonia au activat un sistem de partajare a datelor în timp real privind lansările de rachete nord-coreene, iar forţele militare din cele trei ţări aliate au efectuat miercuri manevre comune, care au inclus şi bombardiere americane.

Citește și
kim jong un
Gestul lui Kim Jong Un pe care nu îl mai vezi la alți dictatori. Doar Vladimir Putin a mai făcut o dată asta, în 2012

Într-un comunicat separat dat publicităţii joi, Kim Yo Jong, influenta soră a lui Kim Jong Un, Kim Yo Jong, a denunţat decizia Consiliului de Securitate al ONU de a discuta despre ultimul test nord-coreean al rachetei Hwasong-18, declarând că el a fost manifestarea dreptului inerent la autoapărare al Phenianului.

„Apariţia frecventă a armelor nucleare americane” în Coreea de Sud „vizează în mod clar Republica Populară Democrată Coreea şi constituie cauza principală a escaladării situaţiei regionale”, a afirmat Kim Yo Jong.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult