WSJ: China este pregătită să trimită acum drone kamikaze și muniții Rusiei. SUA avertizează Beijingul
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Cel puțin așa declară un înalt responsabil din serviciile de informații militare ucrainene, într-un interviu acordat presei germane.
Între timp, șeful CIA spune că Beijingul are în vedere trimiterea de arme către Rusia. Însă, o astfel de decizie va avea consecințe serioase, avertizează Washingtonul.
William Burns, șeful CIA: „Am observat și am început să colectăm informații care sugerează că statul chinez ia în considerare furnizarea de echipamente letale (către Rusia). Asta nu înseamnă că au ajuns la o concluzie definitivă în legătură cu asta”.
De altfel, oficialii de la Casa Albă susțin că diferite chipamente neletale au fost deja trimise de companiile Chineze în Rusia, pentru a o ajută să lupte pe frontul din Ucraina. Dar potrivit unor informații făcute publice de Wall Street Journal, China este pregătită să trimită acum drone kamikaze și muniții.
Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al SUA: „Acest război aduce complicații serioase pentru Beijing, dar Beijingul va trebui să decidă cum dorește să procedeze, dacă va trimite ajutoare militare (Rusiei), dar dacă alege această cale, vor fi costuri reale pentru China și cred că liderii chinezi trebuie să analizeze bine înainte de a lua o astfel de decizie”.
Ce i-a transmis Biden lui XiReporter: Sunteți îngrijorat că Beijingul va alege până la urmă să fie fără echivoc de partea Rusiei?
Joe Biden: Până acum nu avem dovezi în sensul ăsta. Și, apropo, am avut o lungă discuție astă vară cu președintele Xi. I-am zis: "Asta nu e o amenințare, doar o precizare. Când europenii și americanii au văzut ce face Rusia, 600 de corporații s-au retras din Rusia, n-au vrut să fie asociate cu Moscova. Ține cont de asta!".
Cât despre planul de pace al Chinei, și liderii europeni au formulat obiecții, dar nu l-au respins categoric.
Emmanuel Macron, președintele Franței: „Cred că tot ceea ce contribuie la aducerea păcii e binevenit, dar această pace este posibilă doar dacă agresiunea rusă se oprește. Voi merge în China la începutul lunii aprilie”.
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei: „Planul chinez are părți bune și mai puțin bune. De pildă, e foarte just apelul împotriva folosirii armelor nucleare. Ce lipsește, din punctul meu de vedere, este paragraful care să stipuleze retragerea trupelor rusești”.
Departe de analizele din cancelariile occidentale, în Ucraina, pe frontul din Est, luptele sunt îndârjite.
Asalturile desfășurate de ruși în zona Vuhledar s-au soldat cu pierderi enorme pentru invadatori. Câmpurile din jurul orașului sunt presărate de blindate și tancuri rusești distruse de mine și de artileria ucraineană, în jur de 100 doar în ultimele zile.
Echipa PROTV, prezentă în UcrainaÎn sud, în Herson și împrejurimi, zonele civile rămân ținte predilecte pentru bombardamentele Kremlinului. O rachetă rusească a căzut, sâmbătă, peste o stație de autobuz din centrul orașului, iar un spital a fost lovit pentru a doua zi la rând. Echipa PRO TV în Ucraina, Camelia Donțu, Cristian Corchiș și Bogdan Vlad, a găsit Herson aproape pustiu. Rușii sunt la doar doi kilometri de oraș, peste Nipru.
Camelia Donțu, corespondent PRO TV: „Orașul Herson a fost 9 luni sub ocupația rușilor. Dar și de când a fost eliberat e atacat constant, e greu de imaginat cum trăiesc oamenii sub presiunea bombardat, pentru că se aud explozii puternice în fiecare zi”.
În oraș mai sunt doar 70.000 de oameni, sub un sfert din populația de 300.000, de dinainte de război.
Primăvara trecută, locuitorii Hersonului au opus o rezistență eroică ocupanților ruși, iar în noiembrie au primit cu euforie trupele ucrainene. Acum, caută vinovați pentru năpasta prin care trec.