Liderii din Occident condamnă „barbarismul Rusiei”. Von der Leyen: Cei responsabili trebuie trași la răspundere
Your browser doesn't support HTML5 video.
„Nu ne vom lăsa intimidați de aceste atacuri teroriste”, a transmis azi-noapte președintele Volodimir Zelenski. Iar președintele american Joe Biden a condamnat „brutalitatea absolută” a loviturilor ruseşti de luni și a promis că va trimite Ucrainei sisteme avansate de apărare aeriană.
Atacurile au lăsat mai multe regiuni ucrainene fără curent electric. Drept urmare, guvernul de la Kiev a anunțat că, de marți, va opri exporturile de electricitate către Uniunea Europeană.
Primele rachete au căzut în Kiev încă de la primele ore ale dimineții. Atacurile au continuat însă pe tot parcursul zilei.
Una dintre rachete a nimerit o intersectie de lângă Parcul Shevchenko, cel mai apropiat punct de cartierul guvernamental din inima Kievului.
Un proiectil inamic a avariat și clădirea consulatului german din Kiev, care nu mai era însă folosit de la începutul războiului. Ambasada României se află nu departe de locul uneia dintre explozii.
Spațiul aerian al Republicii Moldova, „rută” pentru rachetele ruseștiToate stațiile de metrou din oraș au devenit adăposturi anti-aeriene. Spontan, ca să-și arate dârzenia în fața valului sălbatic de bombardamente, oamenii coborâți în subteran au intonat cunoscute cantece ucrainene.
Sergiy Kyslytsya, ambasadorul Ucrainei la ONU: „Rusia teroristă a bombardat capitala Kiev și multe alte orașe ucrainene din întreaga țară, cu cel puțin 84 de rachete și peste 20 de drone. Facilitățile energetice, clădirile rezidențiale, școlile și universitățile, muzeele și intersecțiile din centrele orașelor au fost printre țintele pe care ministerul rus al Apărării le-a declarat ulterior legitime”.
Au fost valuri de bombardamente în toată Ucraina.
Cel puțin trei rachete de croazieră, lansate asupra Ucrainei de pe nave rusești aflate pe Marea Neagră, au traversat spațiul aerian al Republicii Moldova. „Am dispus ca ambasadorul Rusiei să fie convocat pentru a oferi o explicaţie”, a declarat ministrul de Externe de la Chișinău, Nicu Popescu.
Potrivit ministerului Apărarii, cele trei rachete de croazieră au tranzitat teritoriul Republicii Moldova în jurul orei 8:30-9 dimineață, în regiunea satului Cobasna, unde se află cel mai mare depozit de muniții din Europa, și municipiului Soroca. Acestea au fost identificate de structurile specializate ale ministerului, dar și de sistemele de monitorizare ale Intreprinderii de Stat pentru Utilizarea Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian.
Liderii occidentali au reacționat imediat la ceea ce au numit „barbarismul Rusiei”.
„Este cel mai mare atac asupra sistemului energetic al Ucrainei de la începutul războiului”Ursula von der Leyen: „Rusia a arătat încă o dată lumii întregi în ce crede: teroare și brutalitate. Cei responsabili trebuie trași la răspundere”.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, și cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, au vorbit la telefon cu Volodimir Zelenski, asigurând Ucraina de sprijiniul lor și al celorlalți lideri din G7. Mai mult, Germania a anunțat că va trimite de urgență un prim sistem de apărare antiaeriană.
Rachetele au lovit, luni, și infrastructura energetică din Ucraina, lăsând numeroase regiuni fără curent electric.
Herman Halushchenko, ministrul ucrainean al Energiei: „Este cel mai mare atac asupra sistemului energetic al Ucrainei de la începutul războiului. Cinismul acestui atac este că întregul lanț de aprovizionare a fost lovit pentru a îngreuna reconectarea și furnizarea de energie electrică din alte surse”.
Drept urmare, Ucraina este nevoită să oprească, de marți, exporturile de electricitate către Uniunea Europeană, pentru a-şi putea stabiliza sistemul energetic.