Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Legitimaţia oferită de Stasi lui Putin pe vremea când era agent KGB

Preşedintele rus Vladimir Putina a avut o legitimaţie pentru poliţia secretă din Germania de Est, Stasi, înainte de căderea Zidului Berlinului în 1989, a declarat marţi un angajat al unor arhive germane. 

Informaţia a apărut prima dată în cotidianul german Bild, relatează Agerpres. Legitimaţia, valabilă între 1985 şi 1989, i-ar fi permis lui Putin să treacă cu uşurinţă prin punctele de securitate ale poliţiei secrete Stasi din RDG, a spus cercetătorul Konrad Felber, care conduce o arhivă Stasi din oraşul Dresda din estul Germaniei.

Putin era agent sovietic al KGB în Germania de Est în anii '80, iar apoi a fost şeful instituţiei succesoare a KGB, FSB, la sfârşitul anilor '90, înainte de a deveni premier şi apoi preşedinte al Rusiei.

Legitimaţia, care a trecut neobservată în arhivă timp de mulţi ani, "nu înseamnă automat că Putin a lucrat pentru Stasi", a spus Felber.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că este posibil ca Putin să fi avut o legitimaţie Stasi.

"KGB şi Stasi erau servicii partenere, prin urmare nu putem exclude un astfel de schimb de scrisori de acreditare", a spus Peskov, citat de agenţia oficială de presă TASS.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult