La un pas de două tragedii de proporţii. Angajații lucrau în timp ce clădirea ardea
Your browser doesn't support HTML5 video.
Peste 200 de oameni se aflau în clădire, dar au reuşit să iasă toţi la timp, anunţându-se unii pe alţii. În scurt timp a izbucnit încă un incendiu la un centru comercial.
Vineri în jurul prânzului, din diverse puncte ale Chişinăului se putea vedea un imens nor de fum negru. Un incendiu cuprinsese acoperişul unei clădiri cu patru etaje în care se află două institute de cercetare. Paznicii au văzut flăcările şi au încercat să le stingă cu extinctoarele, însă fără succes. Mai grav este că, în timp ce focul cuprinsese tot acoperişul, la ultimul etaj oamenii încă lucrau fără să ştie nimic.
Angajat: "Nicio alarmă n-a fost, nimic. Asta-i chiar prostia cea mai mare. Întâmplător am văzut fumul pe coridor de jur împrejur. Simultan am ieşit toţi de acolo. Alţii mai scriau în birouri, târziu şi-au dat seama."
Clădirea nu are alarmă de incendiu, dar directorul unuia dintre institutele care îşi au sediul acolo spune că s-a ocupat personal de evacuare.
Un scurtcircuit s-ar fi produs pe acoperiş, la antenele instalate de operatorii de internet, spun martorii. A fost mobilizată întreaga garnizoană de pompieri a Chişinăului: 14 autospeciale şi 100 de salvatori şi pompieri. Potrivit pompierilor, pagubele provocate de incendiu se rezumă la acoperiş, dar ultimele două etaje ale clădirii au fost inundate.
În aceeaşi zi, un incendiu a izbucnit şi la un centru comercial din Chişinău. Flăcările au cuprins un perete al clădirii de la parter până la acoperiş, iar pompierii au luptat cu flăcările câteva ore.
Acelaşi centru comercial a fost cuprins de un incendiu şi în ianuarie 2016. Nici atunci nu au existat victime.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!