La încoronarea sa, Regele Charles al III-lea și-a adus aminte ziua în care mama sa devenea regină: ”Exersa să poarte coroana”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Sicriul suveranei a fost depus vineri seară în sala de bal, de la castelul Balmoral din Scoția, pentru ca toți angajații să-și ia rămas bun. Duminică, trupul neînsuflețit va fi depus la catedrala din Edinburgh, urmând ca abia marți să fie adus la Londra.
Vineri seara, în Catedrala Sf. Paul din Londra, aproape 2.000 de oameni au participat la o slujbă de recunoștință față de Regina Elisabeta a II-a.
La final, cu toții au intonat, pentru prima oară într-un cadru oficial în ultimii 70 de ani, vechiul imn al Marii Britanii: ”God Save the King”.
Copiii Reginei Elisabeta a II-a au împărtăşit, în cadrul unei emisiuni-tribut a postului BBC, amintirile preferate cu mama lor.
De acum, Regele Charles al III-lea şi-a amintit un moment de când avea 3 ani, chiar înainte de încoronarea mamei sale, în 1953.
Regele Charles al III-lea: ”Îmi amintesc că, înainte de încoronare, eu făceam baie şi ea exersa felul în care trebuia să poarte coroana. Nu voi uita niciodată acele momente minunate”.
Momentele din vacanțele de familie au fost foarte preţuite, a destăinuit singura fiică a reginei, prinţesa Anne, de 72 de ani.
Anne: ”Asta pentru că includeau toate lucrurile care i-au plăcut – peisajul rural, câinii, caii şi ideea de a fi în natură – şi să poată scăpa puţin de atenţia publică”.
”Chiar și cei care nu agreează monarhia o admirau ca ființă umană”Un cleric scoțian a luat cina cu suverana cu doar câteva zile înainte de decesul acesteia și povestește că era optimistă și relaxată.
John Laslett: ”Chiar și cei care nu agreează monarhia o admirau ca ființă umană”.
Claire Bartlett: ”Se vor schimba multe lucruri: bancnotele, timbrele... Și trebuie să spunem Rege în loc de Regină”.
Artiștii britanici, care au susținut concerte în ultimele ore, n-au uitat să-și exprime recunoștința față de domnia istorică a Elisabetei a II-a.
Elton John: ”Eu am 75 de ani și regina a fost un reper al întregii mele vieți. Transmit toată dragostea mea familiei regale și celor dragi reginei. Îi vom duce dorul. Spiritul ei va dăinui și în seara asta îi celebrăm viața prin muzică”.
Harry Styles: ”Vă rog aplaudați alături de mine pentru cei 70 de ani cât a fost în slujba britanicilor”.
Sicriul Reginei Elisabeta va fi depus duminică la Catedrala din Edinburgh, pentru ca supușii ei scoțieni să-i aducă un omagiu.
Marți, trupul Reginei va fi transportat cu trenul regal la gara St. Pancras din Londra și de acolo în sala tronului din Palatul Buckingham.
Peste un milion de englezi sunt așteptați să aducă un ultim omagiu RegineiMiercuri, sicriul va fi dus de la Palatul Buckingham la Palatul Westminster. O procesiune lentă, similară, a fost organizată pentru regina mamă în 2002, cu 1.600 de militari, pe o distanță de un kilometru.
Pentru câteva zile, publicul va avea acces să-și ia rămas bun de la Regină, timp de 23 de ore în fiecare zi.
”Reporter: Veți merge la funeralii? Joe Biden: Da. Nu știu încă detaliile, dar voi merge”.
Funeraliile vor fi organizate luni, 19 septembrie, iar ministerul britanic de Externe are dificila misiune de a organiza sosirea invitaților străini.
Cei de la Interne vor consolida securitatea în capitală, în timp ce responsabilii de la transporturi iau măsuri pentru ca Londra să nu fie sufocată de cei peste un milion de oameni așteptați din întreg Regatul.
Sursa: Pro TV
Etichete: Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii , Regele Charles al III-lea al Marii Britanii
Dată publicare: 10-09-2022 20:03