La doar 12 ani a reușit să obțină un loc la o universitate de prestigiu. ”Bravo mie”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Este pasionat de biologie, fizică şi chimie şi a luat examenul fără probleme.
Carlos arată plin de mândrie în faţa camerei carnetul de student. Încă nu îi vine să creadă că, la doar 12 ani, a fost admis la facultatea de Fizică Biomedicală de la Universitatea Naţională din Mexic.
"Am râs o groază când am aflat, chiar şi mama a râs. Apoi, toată ziua nu am făcut altceva decât să ne sunăm rudele ca să le dăm vestea. Mi-am sunat bunicii, unchii, chiar şi pe vărul meu din Japonia", spune Carlos Antonio Santamaria.
Băieţelul supradotat a devenit cel mai tânăr student al prestigioasei universităţi. Carlos a dat acelaşi examen ca ceilalţi elevi care terminaseră liceul. Şi a trecut testul fără emoţii.
"M-am căutat pe listă. Am văzut că primisem 105 puncte şi eram acceptat. Bravo mie!", a mai spus Carlos.
Prima mare pasiune a lui Carlos a fost chimia. În 2015, a făcut câteva cursuri la facultăţile de chimie şi biologie. Experienţa de atunci l-a ambiţionat să dea acum examenul de admitere.
"Am mai multe proiecte în desfăşurare, unul vizând prelucrarea celulelor. Dacă putem reconstrui o celulă, o putem vindeca de toate bolile de care suferă", susține micul student.
Deşi învaţă mult şi cu plăcere, le mulţumeşte părinţilor pentru marea lui reuşită.
"Ei au făcut mai multe decât mine. Eu doar am învăţat şi am luat examenele", a ținut să sublinieze Carlos.
Carlos va începe cursurile pe 6 august, alături de colegi cu aproape şapte ani mai mari ca el.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!