Modifica setarile cookie
Toate categoriile

La Crăciunul rusesc, Putin a invitat câteva familii ale unor soldați ruși morți, dar a stat la o distanță nefirească de ei

Your browser doesn't support HTML5 video.

În acest an, de Crăciun, președintele rus a preferat să asiste la slujbă în capela atașată reședinței sale de lângă Moscova. 

Iar în mesajul festiv a găsit de cuviință să-și îndemne poporul să fie milostiv și drept, lăudând, în același timp, eroismul și patriotismul soldaților care luptă în Ucraina.

La Liturghia de Crăciun, după calendarul iulian, alături de liderul rus au asistat și câteva familii ale unor soldați ruși morți în războiul din Ucraina. Înainte de slujbă, Putin petrecuse câteva momente cu văduvele și orfanii. Stând la o distanță nefirească de oaspeții cu chipurile împietrite, Putin a cerut guvernului să le acorde acestora un sprijin mai mare.

Vladimir Putin: ”Aș dori ca întâlnirea noastră să fie un semnal clar și ușor de înțeles pentru toți colegii mei din întreaga Federație Rusă, de la toate nivelurile, astfel încât să fie întotdeauna și pretutindeni alături de voi, repet, la orice nivel de putere. Astfel încât să simțiți că sunteți sprijiniți, ajutați.”

Spre deosebire de anul trecut, Putin n-a mai cerut o încetare a focului pe durata Crăciunului.

Citește și
ucraina
Cel puţin 11 morţi, între care cinci copii, în atacul efectuat de Rusia asupra unei localități din estul Ucrainei

De ajun, un bombardament rusesc a omorât 11 oameni, inclusiv 5 copii, în orașul Povrosk din estul Ucrainei. Duminică  dimineață, zeci de drone și rachete au vizat sudul și estul Ucrainei, iar în cursul zilei a fost bombardat intens Hersonul.

În tot acest timp, în catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, liturghia de Crăciun a fost oficiată de patriarhul Kiril.

Credincioșii s-au putut ruga în fața celei mai faimoase picturi religioase din Rusia - icoana Sfintei Treimi din secolul al XV-lea, realizată de Andrei Rubliov, adusă special din atelierul de restaurare.

Fragila operă de artă a fost transferată în catedrală cu o noapte înainte, la temperaturi de -20 Celsius, și a fost expusă într-o vitrină obișnuită, fără protecție specială care să-i regleze temperatura și umiditatea.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult