De ce a mers Kim Jong Un în Rusia. Mizele întâlnirii cu Vladimir Putin
Kremlinul a transmis luni că Vladimir Putin l-a invitat pe Kim în Rusia pentru ceea ce va fi a doua vizită cunoscută a nord-coreeanului în țară și prima sa călătorie în străinătate de la pandemia COVID, scrie Reuters.
Dictatorul nord-coreean, care a plecat cu trenul spre Rusia duminică, a intrat marţi dimineaţa pe teritoriul acestei ţări, a anunţat Ministerul Apărării din Coreea de Sud.
Dacă liderul Coreei de Nord călătorește cu o delegație militară completă, acest lucru ar putea fi un indiciu important cu privire la natura discuțiilor. De asemenea, va interesant de urmărit cu ce oficiali ruși se întâlnește în afară de Putin, în contextul în care ministrul Apărării rus, Serghei Șoigu, a vizitat Phenianul în iulie.
SUA și-au exprimat îngrijorarea cu privire la avansarea negocierilor privind armele, iar consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan, l-a îndemnat pe Kim Jong Un „să nu furnizeze Rusiei arme”.
Ce și-ar putea dori PutinAnaliștii spun că Coreea de Nord are rezerve uriașe de obuze de artilerie, rachete și muniții pentru armele cu calibru mic, toate putând ajuta Rusia să refacă stocurile vaste pe care le-a consumat în cele peste 18 luni de război în Ucrainei. Cu toate acestea, calitatea acestora și capacitatea țării de a produce în masă mai multe arme nu sunt clare.
Rusia ar putea fi interesată, de asemenea, de muncitori, în contextul în care țara se confruntă cu o rată a șomajul foarte mică.
Înainte ca ONU să interzică prin rezoluții succesive adoptate în 2019 folosirea forței de muncă din Coreea de Nord, se crede că Rusia a găzduit aproape 20.000 de muncitori nord-coreeni pe teritoriul său.
În schimb, Rusia ar putea oferi cereale, petrol și tehnologie militară, în condițiile în care Kim încearcă să dezvolte capacități submarine cu propulsie nucleară și sateliți de recunoaștere militară.
Cea mai recentă rachetă balistică intercontinentală, Hwasong-18, a Coreei de Nord - prima rachetă balistică intercontinentală care utilizează combustibil solid - a reaprins dezbaterea privind posibilele legături ale Rusiei.
Și Kim Jong Un are cerințele luiÎn ultimii ani, Consiliul de Securitate al ONU a fost divizat cu privire la modul în care trebuie să se ocupe de Coreea de Nord. Rusia și China au spus că mai multe sancțiuni nu vor ajuta și doresc ca astfel de măsuri să fie relaxate.
Indiferent ce se va decide la întâlnirea bilaterală dintre Putin și Kim, ea este un semn al sprijinului reciproc pe care și-l acordă cele două țări în condițiile în care ambele au ajuns acum să se confrunte cu ample sancțiuni și presiuni din partea comunității internaționale.
Putin a declarat, după ce a purtat primele discuții față în față cu Kim în 2019, că garanțiile de securitate propuse de SUA nu vor fi probabil suficiente pentru a convinge Phenianul să își închidă programul nuclear.
Atât Putin, cât și Kim știu cum să capteze titlurile global, mai notează Reuters.
În 2019, cei doi lideri au participat la o cină de gală în cadrul căreia au ținut un toast fiecare în onoarea celuilalt și au urmărit reprezentanții de dans și muzică tradițională rusă.
De asemenea, cei doi șefi de stat au făcut schimb de cadouri. Kim i-a dăruit lui Vladimir Putin o sabie tradițională coreeană, în timp ce liderul rus i-a dăruit lui Kim o sabie și un serviciu de ceai potrivit pentru a fi folosit în trenul său blindat.
Rarele călătorii externe ale lui Kim Jong Un au oferit ocazional oferit ocazional momente în care acesta pare mai destins decât în perioada în care se află în țară și aparițiile sale sunt prezentate cu atenție extremă de către presa de stat de la Phenian.
În timpul summitului său din 2019 cu președintele american Donald Trump din capitala vietnameză, Hanoi, Kim a vorbit pentru prima dată cu jurnaliștii străini, în timpul unei ședințe foto.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: razboi in ucraina , vladimir putin , armament , kim jong-un
Dată publicare: 12-09-2023 08:08