Modifica setarile cookie
Toate categoriile

La apelurile lui Macron, Biden se angajează să modifice legea privind reducerea inflaţiei, care afectează Europa

Preşedintele american, Joe Biden, s-a angajat joi să modifice Legea privind reducerea inflaţiei astfel încât să nu afecteze întreprinderile din sectorul verde din Europa, răspunzând astfel apelurilor omologului său francez Emmanuel Macron, scrie EFE.

În conferinţa de presă de după întâlnirea pe care au avut-o la Washington, cei doi lideri au anunţat că au ajuns la un acord asupra unor modificări tehnice ale legislaţiei, dar nu au precizat care sunt acestea.

 

Biden a recunoscut existenţa unor "defecte tehnice" în Legea privind reducerea inflaţiei şi le-a atribuit amplorii legislaţiei, adoptată în august anul trecut, care prevede cea mai mare investiţie în tehnologii verzi din istoria SUA pentru a reduce emisiile cu 40% până în 2030.

Legea privind reducerea inflaţiei va oferi, de asemenea, stimulente fiscale, începând cu 2023, companiilor care utilizează componente fabricate în America de Nord pentru produse care sprijină tranziţia către energia verde, cum ar fi vehiculele electrice.

Mai multe ţări din Uniunea Europeană (UE), inclusiv Franţa, şi-au exprimat nemulţumirea faţă de această parte a legii, deoarece subvenţiile ar putea avea un efect negativ asupra industriei europene a energiei verzi şi auto.

În conferinţa de presă, Macron a insistat asupra necesităţii de a "resincroniza" agendele, astfel încât aceste stimulente să nu dăuneze Franţei şi Europei.

Vom lucra împreună la aceste elemente tehnice pentru a ne asigura că nu există un efect de domino asupra proiectelor în curs de desfăşurare în Europa. Vrem să reuşim împreună, nu unii împotriva celorlalţi", a declarat preşedintele francez.

Una dintre posibilele soluţii pe care Franţa şi SUA le-ar putea propune este introducerea de scutiri pentru companiile europene, pe care Macron o propusese deja, dar pe care nu a repetat-o public la conferinţa de presă.

Problema stimulentelor fiscale s-a aflat în centrul mai multor reuniuni ale UE, iar Franţa a discutat deja cu Germania şi Ţările de Jos despre posibilitatea ca SUA să stabilească scutiri pentru anumite produse europene.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult