Kremlinul vrea să preia controlul direct asupra Grupului Wagner. Ordinul dat de Moscova tuturor combatanților
Ministrul adjunct al Apărării de la Moscova, Nikolai Pankov, a declarat sâmbătă că „formațiunilor de voluntari” li se va cere să semneze contracte directe cu Ministerul Apărării. Declarația formulată vag ar viza Grupul Wagner.
Întro reacție furioasă, șeful Wagner, Evgheni Prigojin, a spus că forțele sale vor boicota contractele.
Gruparea militară privată a jucat un rol major în războiul din Ucraina, luptând alături de forțele ruse.
Dar Prigojin, despre care se spune că are ambiții politice proprii, a fost implicat de luni de zile într-o dispută publică cu Ministrul Apărării Serghei Șoigu și cu şeful Statului Major Valeri Gherasimov.
El i-a acuzat în mod repetat cei doi de incompetență și că, în mod intenționat, nu aprovizionează cu suficient armament unitățile Wagner care luptă în Ucraina.
„Wagner nu va semna niciun contract cu Șoigu. Șoigu nu poate gestiona corect formațiunea militară”, a răspuns Prigojin, când a fost întrebat despre anunțul Ministerului Apărării.
El a insistat că grupul Wagner este bine integrat cu armata rusă, dar a spus că eficiența acestuia va fi afectată dacă va ajunge în subordinea ministrului Apărării.
În timp ce anunțul de sâmbătă nu a făcut referire directă la Wagner sau la alte grupuri paramilitare, presa rusă a sugerat că noile contracte au fost o mișcare de a-l aduce pe Prigojin și forțele sale sub control.
Pe de altă parte, Ministerul Apărării a transmis că mișcarea a fost concepută pentru a „crește eficacitatea” unităților ruse care luptă în Ucraina.
„Acest lucru va oferi formațiunilor de voluntari statutul juridic necesar, va crea abordări comune pentru organizarea sprijinului cuprinzător și îndeplinirea sarcinilor lor”, a spus ministerul într-un comunicat, adăugând că toate contractele trebuie semnate până la 1 iulie.
Sursa: BBC
Etichete: Rusia , razboi in ucraina , wagner , Evgheni Prigojin
Dată publicare: 11-06-2023 20:33