Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Kremlinul susține că soarta lui Zelenski este „pecetluită definitiv” și că armata Ucrainei e în panică

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al liderului rus Vladimir Putin, a afirmat că soarta președintelui ucrainean Volodimir Zelenski este „pecetluită” și că armata ucraineană este în panică.

„Mi se pare că soarta lui Zelenski este definitiv pecetluită. Și foarte curând va veni un moment în care mulți oameni, inclusiv în Ucraina, vor pune la îndoială legitimitatea sa. În orice caz, chiar și din punct de vedere juridic, acest lucru va trebui să se facă, iar el va trebui să se justifice cumva. Dar pentru noi, principalul lucru este că trebuie să continuăm operațiunea militară specială [războiul împotriva Ucrainei - n.r.], să ne protejăm și să îndeplinim sarcinile care au fost stabilite inițial”, a declarat Peskov, în cadrul Peskov într-un interviu acordat emisiunii TV „Moscova. Kremlin. Putin”, potrivit Ukrainska Pravda.

„Occidentul colectiv plus unu”

Mai mult, purtătorul de cuvânt al lui Putin a adăugat că „panica este în creștere de partea ucraineană pe linia frontului”, susținând că deține „informații de primă mână”.

„Este foarte important pentru noi să menținem ritmul și să nu ne oprim”, a spus el.

Peskov a mai afirmat că „cealaltă parte”, pe care a descris-o ca fiind „Occidentul colectiv plus unu”, va testa Rusia „ca pe o provocare”. „Principalul lucru pentru noi este să nu arătăm această «slăbiciune»”, a adăugat el.

Citește și
Volodimir Zelenski
Zelenski promite congresmenilor americani care n-au votat anvelopa că „tot ajutorul SUA merge pe câmpul de luptă”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult