Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Kremlinul recunoaște „greșeli” în mobilizarea rezerviștilor. Unii jurnaliști ruși spun că se pregătește închiderea granițelor

Kremlinul a recunoscut „greşeli” intervenite în procesul de mobilizare a rezerviştilor care urmează să fie trimişi să lupte în Ucraina şi a subliniat că deocamdată „nu există nicio decizie” în privinţa închiderii frontierelor, transmite AFP.

„Există cazuri când decretul (de mobilizare) a fost încălcat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, spunând că speră că aceste „erori vor fi corectate”, scrie Agerpres.

Autorităţile ruse au afirmat că mobilizarea a circa 300.000 de rezervişti nu va viza decât persoanele cu experienţă militară sau competenţe căutate.

Dar s-au înregistrat multe cazuri de mobilizare a unor persoane în vârstă, bolnave sau fără experienţă, precum şi a studenţilor.

Mobilizarea a provocat un val de manifestaţii, soldate cu mii de arestări, de când preşedintele rus Vladimir Putin a decretat-o săptămâna trecută.

Mulţi ruşi au ales, se pare, să fugă din ţară, având în vedere înghesuială şi cozile de autoturisme la frontierele cu Georgia, Kazahstan, Finlanda sau Mongolia. Liniile aeriene sunt luate şi ele cu asalt de ruşii care vor să se sustragă mobilizării.

Acest exod a suscitat temerea că Rusia va interzice ca bărbaţii apţi de luptă să mai părăsească ţara.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a indicat că autorităţile „nu au luat încă nicio decizie” în această etapă cu privire la închiderea frontierelor pentru respectiva categorie de cetăţeni. Însă declaraţia lui Peskov nu a fost de natură să calmeze spiritele, având în vedere că afirmaţiile acestuia de mai multe ori au fost contrazise de realitate, potrivit Meduza.io.

Rusia se pregăteşte să anexeze patru regiuni ale Ucrainei la încheierea marţi a aşa-numitelor „referendumuri” în autoproclamatele republici populare Doneţk şi Lugansk (Donbas, estul Ucrainei) şi Herson şi Zaporojie (sudul teritoriului ucrainean), chiar dacă unele dintre acestea sunt controlate doar parţial de Moscova.

Unele media ruse susţin că Moscova ia totuşi în considerare închiderea graniţelor pentru bărbaţii cu vârsta de mobilizare

Kremlinul ia în considerare închiderea frontierelor pentru bărbaţii cu vârstă de mobilizare, după ce zeci de mii de ruşi au părăsit ţara de când preşedintele rus Vladimir Putin a decretat mobilizare parţială, aşa cum au relatat unele media ruse luni, citând surse din cadrul administraţiei prezidenţiale de la Moscova, notează EFE.

Măsura ar urma să intre în vigoare după referendumurile de integrare cu Rusia care au loc până marţi în teritoriile ucrainene parţial ocupate de trupele ruse, indică publicaţia electronică independentă Meduza.

Numai bărbaţii care vor intra în posesia unei adeverinţe în scris de la centrul de recrutare militară vor putea părăsi teritoriul naţional.

În acest scop, potrivit portalului rusesc The Bell, poliţiştii de frontieră din subordinea Serviciului Federal de Securitate (FSB) de pe aeroporturi au primite liste cu numele cetăţenilor ruşi care urmează să fie mobilizaţi.

Aproximativ 261.000 de ruşi ar fi părăsit deja Rusia de miercuri şi până sâmbătă, potrivit ziarului digital 'Novaia Gazeta.Evropa', care citează surse din cadrul FSB.

Surse din administraţia prezidenţială de la Moscova pun la îndoială această cifră, deşi admit că tendinţa este îngrijorătoare şi că armata l-ar putea convinge pe Vladimir Putin de necesitatea unor măsuri urgente pentru a stopa acest exod.

Potrivit avocatului în drepturile omului Pavel Cikov, FSB a început deja să nu mai permită unor ruşi să părăsească ţara. El a publicat mai multe documente pe Telegram în care poliţişti de frontieră au împiedicat ieşirea din ţară a unor bărbaţi ruşi prin Kazahstan.

Iniţial, comisariatele militare le-au interzis bărbaţilor având vârsta de mobilizare să părăsească locul de reşedinţă, după care restricţia oficială îi împiedică doar să părăsească ţara.

Blindate trimise la granița cu Georgia

Publicaţia RBC a informat luni că FSB a decis să desfăşoare vehicule blindate la punctul de trecere a frontierei dintre Osetia de Nord şi Georgia pentru a evita posibile incidente.

FSB a informat că blindate au fost trimise spre punctul de trecere a frontierei 'Verhnii Lars' la graniţa cu Georgia pentru cazul în care oamenii care stau la coadă ar decide să forţeze frontiera, notează RBC pe contul său de Telegram.

Cozi de kilometri întregi se întind de câteva zile la frontiera cu Georgia, la fel şi la graniţa cu Finlanda, Kazahstan şi Mongolia.

Între timp au continuat atacuri împotriva unor centre de recrutare în Rusia. Ultimul din această serie a avut loc luni în regiunea Irkuţk din Siberia, unde un tânăr a împuşcat de la mică distanţă un responsabil militar de încorporare, care a fost grav rănit.

Potrivit Meduza, circa 20 de centre de recrutare au fost atacate, dintre care multe cu cocktail-uri Molotov, de la începutul „operaţiunii militare speciale” în Ucraina, mai mult de jumătate în ultimele zile.

S-au înregistrat de asemenea atacuri împotriva unor clădiri ale administraţiei locale şi a sediului partidului Rusia Unită, pro-Kremlin.

Într-un alt caz împotriva războiului, un bărbat s-a ales cu răni uşoare după ce a încercat să-şi dea foc într-o staţie de autobuz din oraşul Riazan, situat la mai puţin de 200 km de Moscova.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declarase anterior că deocamdată 'nu există nicio decizie' în privinţa închiderii frontierelor din partea autorităţilor ruse, în contextul manifestaţiilor împotriva mobilizării desfăşurate în ultimele zile şi al exodului de bărbaţi ruşi în străinătate care nu vor să meargă la războiul declanşat de Moscova în Ucraina.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult