Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Kremlinul anunţă că Putin l-a invitat pe Kim Jong-un să viziteze Rusia

Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a trimis o invitaţie oficială liderului nord-coreean, Kim Jong-un, pentru a vizita Rusia, conform consilierului de la Kremlin, Yuri Ushakov, scrie Reuters.

El a precizat că nu există alte planuri mai detaliate privind o întâlnire a celor doi lideri, potrivit News.ro.

Conform agenţiei de stat nord-coreene KCNA, Putin i-ar fi trimis duminică lui Kim o scrisoare de felicitare pentru a marca aniversarea de 70 de ani de la crearea Coreei de Nord.

„Vă rog să acceptaţi sincerele mele felicitări cu ocazia aniversării a 70 de ani de la crearea Coreei de Nord şi remarc cu plăcere relaţiile de prietenie care există între Rusia şi Coreea de Nord”, a afirmat Putin în scrisoare.

Conform KCNA, Putin şi-a exprimat încrederea că Moscova şi Phenianul „vor asigura dezvoltarea unui dialog bilateral şi a unei cooperări constructive în diverse domenii.”

Citește și
Negocierea dintre Putin si Erdogan
ONU face apel la Putin și Erdogan să evite o „baie de sânge” în orașul sirian Idlib

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult