Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Kievul tremură în fața furiei forțelor ruse. Mesajul tranșant al lui Zelenski pentru Blinken: "Ne trebuie cel mai urgent"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, s-a aflat, marți, la Kiev, ca să-i convingă pe ucraineni că livrările de arme și echipamente se vor accelera.

Asigurările vin într-un moment de cumpănă, în care forțele Kievului încearcă din răsputeri să oprească avansul rușilor în Harkov.

Mai rău, președintele Zelenski avertizează că ofensiva rusă din nord-est s-ar putea extinde si în alte două regiuni.

Pe noul front deschis de ruși în regiunea Harkov, luptele sunt dramatice.

Rușii au cucerit mai multe sate in ultima saptamana, iar luni au intrat în orășelul Vovceansk.

Așa se vede, filmat din dronele de recunoaștere ale ucrainenilor, câmpul de luptă urbană. Apărătorii, care au vorbit prin video-conferință cu jurnaliștii de la Sky News, se aflau într-un buncăr din oraș, unde au un centru de comandă.

Citește și
vladimir putin, serghei soigu
Prima reacție din Occident după ce Putin l-a înlocuit pe Șoigu din fruntea Ministerului Apărării. Dezamăgirea Pentagonului

Soldat ucrainean: "Acesta este doar primul val. Ne testează apărarea, pregătesc ofensiva cu bombardamente de artilerie. Când vor pătrunde complet în oraș vor aduce și trupe din rezervă".

Suparati ca pierd din nou teritorii pe care le-au recuperat cu mari sacrificii anul trecut, soldatii ucraineni cred ca, de data asta, inamicul a trecut la ofensivă mult mai bine pregătit.

În schimb, consideră comandantul ucrainean, - nu au fost luate măsuri defensive suficiente la granița cu Rusia. Câmpuri de mine sau fortificații mai ample ar fi putut opri incursiunile rușilor, crede el.

Deborah Haynes, jurnalist Sky News: "Este neobișnuit ca un militar să vorbească deschis despre problemele din teren. De ce ai decis că este important să vorbești?".

Soldat ucrainean: "Luptăm pentru libertate și adevăr. Apărăm, în mod voluntar, interesul țării și statului nostru. Și credem că este de datoria noastră să recunoaștem și să vorbim despre aceste realități dure".

Mai ales că ajutorul militar american s-a lăsat atâta timp așteptat.

Jurnalist ucrainean: "Voi fi sincer, după deblocarea ajutorului american am crezut că armele noastre nu se vor opri deloc și că țevile lor nu se vor răci. După cum se vede, nu e chiar așa. Sunt, într-adevăr, mai multe obuze, dar tunarii noștri trag doar atunci când identifică anumite ținte".

După o călătorie de noapte cu trenul prin Polonia, șeful diplomaţiei americane a sosit, marți dimineață, la Kiev tocmai ca să-i asigure pe ucraineni cu privire la sprijinul Statelor Unite. Fără multe ocolișuri, Volodimir Zelenski i-a spus răspicat ce așteaptă Ucraina în primul rând. Munițiile trimise deja de americani pentru cele patru baterii Patriot deținute în prezent de Ucraina nu sunt suficiente.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: "Ceea ce ne trebuie cel mai urgent sunt încă două sisteme de apărare aeriană Patriot pentru Harkov și împrejurimi. Pentru că civilii și soldații noștri sunt permanent în bătaia rachetelor rusești".

Antony Blinken, secretarul american de Stat: "Știm că treceți prin momente grele. Dar ajutoarele sunt pe drum, o parte au ajuns deja, altele urmează. Iar noile livrări vor face diferența pe front. Și suntem deciși ca, împreună cu aliații și partenerii noștri, să ne asigurăm că Ucraina izbândește pe front. Și suntem la fel de hotărâți ca Ucraina să ajungă să stea pe picioarele ei din punct de vedere militar, economic, democratic. O Ucraină puternică, înfloritoare și liberă ar fi cea mai bună răzbunare împotriva lui Putin".

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult