Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Karl Lagerfeld, designerul Chanel, a murit la vârsta de 85 de ani

Your browser doesn't support HTML5 video.

Karl Lagerfeld, unul dintre cei mai importanți creatori de modă,  a murit la 85 de ani, relatează Le Figaro.

Lumea modei plânge dispariţia creatorului german, Karl Lagerfeld, care a murit marţi la prânz la vârsta de 85 de ani, potrivit revistei Closer, citată de cotidianul spaniol ABC.

Directorul de creaţie al caselor de modă Chanel şi Fendi a fost internat de urgenţă luni la Spitalul American, din Paris Neuilly-Sur Seine, relatează revista franceză Closer.

De câteva săptămâni, starea sa de sănătate era îngrijorătoare.

La 22 ianuarie, Lagerfeld, supranumit "Kaiser" al modei, nu a apărut la prezentarea colecţiei haute couture Chanel de la Paris.

Surse apropiate casei de modă au precizat că designerul "se simte obosit". Deocamdată nu au fost confirmate cauzele decesului său şi nici dacă suferea de o boală concretă.

Născut la 10 septembrie 1933 în Hamburg, Germania, Lagerfeld a devenit un nume emblematic în lumea modei.

Povestea lui de dragoste cu moda haute-couture a început la 13 decembrie 1949 când a asistat la o prezentare a casei de modă Dior. În acea zi a început să deseneze ţinute şi rochii, iar cinci ani mai târziu îşi confirma vocaţia.

La 25 noiembrie 1954 şi în rivalitate cu un alt geniu al modei, Yve Saint-Laurent, câştiga primul său premiu.

Din juriu făcea parte Pierre Balmain, care l-a angajat pe Lagerfeld să lucreze cu el între 1955 şi 1962. Trei ani mai târziu, Lagerfeld el s-a alăturat casei de modă Fendi şi a creat celebrul logo al casei de modă italiene.

Despre Yve Saint-Laurent îi plăcea să spună "am fost cei mai buni prieteni timp de 20 de ani".

În afară de a fi un guru al modei şi un creator de forme inimaginabile, Lagerfeld a fost cunoscut şi pentru imaginea sa sobră (mereu îmbrăcat în negru şi cămaşă albă şi purtând nelipsiţii ochelari de soare). Dar şi pentru afirmaţiile sale deranjante: în 2012 nu a ezitat să o considere pe cântăreaţa Adele "prea grasă", să spună că "imprimeurile florale sunt pentru femeile plinuţe şi mature", sau să considere "clasa mijlocie ca lipsită de clasă".

Nu se ştie ce se va întâmpla cu averea sa. Nu-i plăcea să vorbească despre asta şi spunea despre sine că este "nemuritor". Necăsătorit şi fără copii, nu se ştie cine îl va moşteni, în afară de celebra lui pisică Choupette, pe care a transformat-o într-o adevărată vedetă pe reţelele de socializare.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult