Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Karin Kneissl, fosta șefă a diplomației austriece, s-a mutat într-un sat din Rusia: „Asta e și lumea mea”

Fostul ministru austriac de Externe, Karin Kneissl, s-a mutat, pe timpul acestei veri, într-un sat din Rusia.

Karin Kneissl a ținut prima pagină a ziarelor în 2018, atunci când Vladimir Putin a participat la nunta ei la o podgorie austriacă, unde cei doi au fost fotografiați dansând împreună.

Kneissl a dezvăluit, într-un interviu acordat presei ruse, că a închiriat o casă de vară în satul Petrușovo din regiunea Reazan, situat la aproximativ 350 de kilometri sud-est de Moscova.

„Am închiriat-o pentru încă o lună, apoi vedem ce se întâmplă”, a declarat Kneissl pentru un site știri local, fără să facă public cât a stat până acum la Petrușovo.

„Când privesc găinile, rațele, caprele pe stradă... asta e și lumea mea, pentru că eu am trăit într-un sat mic din Austria”, a spus ea la un eveniment local, potrivit The Moscow Times.

Citește și
vladimir putin
Putin spune că este „necesar” ca Rusia să crească producţia celor mai noi tipuri de arme. Director: „Nu avem oameni”

Pe contul de Telegram al Karinei Kneissl au fost publicate recent poze cu ponei, pisici și găini, însă ea nu a precizat unde au fost făcute aceste fotografii.

Karinei Kneissl, prietena lui Putin

Karinei Kneissl a ocupat funcția de ministru de Externe al Austriei între 2017 și 2019.

În 2021, aceasta a devenit director al companiei petroliere. Ea a renunțat la funcție în mai 2022, la trei luni după ce forțele ruse au invadat Ucraina.

Totuși, Karinei Kneissl a rămas în relații strânse cu Rusia, ea apărând ca director le Observatorul Geopolitic al Rusiei, un centru de cercetare al Universității din Sankt Petersburg.

Centrul a fost înființat la începutul lui martie și are scopul declarat de a „găsi soluții la provocările la dezvoltarea globală și la obiectivele de politici ale Rusiei”.

Pe site-ul personal al lui Kneissl apare că aceasta și-a părăsit țara de origine în septembrie 2020 din cauza „amenințărilor cu moartea” și a unei „interdicții de facto în câmpul muncii din Austria”.

Ea susține că a trăit la o mică fermă din Franța și în nordul Libanului, înainte de a se stabili „temporar” în Rusia.

Întrebată dacă menține legăturile cu Vladimir Putin, Kneissl a spus că l-a văzut ultima oară pe liderul de la Kremlin în 2019.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult