Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Kamala Harris, nominalizată oficial drept candidat la funcția de vicepreședinte al SUA

Kamala Harris, în vârstă de 55 de ani, a fost nominalizată oficial de către Partidul Democrat candidat la vicepreşedinţie, devenind prima femeie de culoare propusă pentru această funcţie, informează joi dpa.

Desemnarea a fost făcută oficial în a treia noapte a Convenţiei Partidului Democrat de către Bennie Thompson, preşedintele convenţiei.

La rândul său, Kamala Harris a acceptat oficial nominalizarea partidului pentru funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite, într-un discurs în care a adus adesea un tribut mamei sale.

"Accept nominalizarea ca vicepreşedinte al Statelor Unite ale Americii", a declarat Harris.

Kamala Harris cere Americii să întoarcă pagina Trump  

Kamala Harris a cerut Americii să-l învingă pe Donald Trump la alegerile în care, potrivit lui Barack Obama, democraţia este în joc, relatează joi France Presse.

Citește și
Kamala Harris
Joe Biden a anunţat că va candida la alegerile din noiembrie împreună cu Kamala Harris, propusă ca vicepreşedinte

"Merităm mult mai mult", a declarat senatoarea de California, în vârstă de 55 de ani, care ar putea scrie un nou capitol în istoria americană la 3 noiembrie, devenind prima femeie vicepreşedinte.

Denunţând "haosul permanent", "incompetenţa" şi "cruzimea", fostul procuror general, fiică a unui tată jamaican şi a unei mame indiene, a chemat la mobilizare pentru a evita un nou revers, după cel neaşteptat al lui Hillary Clinton în 2016.

"Lipsa de leadership a lui Donald Trump a costat vieţi" în ţară, a acuzat ea, referindu-se la pandemia de COVID-19 care a făcut peste 170.000 de morţi în Statele Unite.

"Nu există un vaccin pentru rasism, noi trebuie să ne facem treaba", a adăugat ea într-un discurs plin de anecdote personale, înainte ca Joe Biden să i se alăture surâzător pe scenă, respectând în acelaşi timp distanţarea socială.

Convenţia democrată, organizată în acest an complet online din cauza COVID-19, urmează să se încheie joi cu discursul lui Joe Biden, care la 77 de ani, la aproape o jumătate de secol după ce a intrat în politică, candidează la preşedinţia primei puteri mondiale.

La rândul său, Barack Obama a rostit, cu 75 de zile înainte de scrutin, un rechizitoriu sever împotriva miliardarului republican care i-a succedat la Casa Albă pe 20 ianuarie 2017.

"Am sperat, pentru binele ţării noastre, că Donald Trump ar putea arăta că îşi ia rolul în serios, că poate simţi greutatea funcţiei", a declarat Obama, mult mai tânăr decât cei doi candidaţi în cursă, dar deja retras din politică.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult