Jurnalistul belarus Roman Protasevici a fost transferat în arest la domiciliu
Protasevici se află în prezent într-un apartament închiriat la Minsk, a spus tatăl lui, Dmitri Protasevici, la BBC, adăugând totodată că autorităţile nu au oferit niciun fel de informaţii în acest sens familiei.
Iubita lui Roman Protasevici, Sofia Sapega, care este cetăţeană rusă, a fost de asemenea transferată într-un apartament închiriat, unde locuieşte singură, a spus tatăl său vitreg pentru BBC.
Ministerul de Interne al Republicii Belarus şi comitetul de investigaţii nu au putut fi deocamdată contactate pentru informaţii, potrivit Reuters.
Ambasada Rusiei de la Minsk a confirmat că Sapega a fost mutată din arest, potrivit TASS.
Interceptarea avionului Ryanair care făcea cursa între Atena şi Vilnius, pe 23 mai, a generat reacţii extrem de critice pe plan internaţional, iar săptămâna aceasta Uniunea Europeană (UE) a impus ample sancţiuni economice împotriva Belarus în legătură cu acest incident.
Autorităţile belaruse i-au arestat pe Protasevici şi Sapega imediat după ce avionul a aterizat, incident pe care ţări din Occident l-au calificat drept "piraterie de stat".
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko - care s-a confruntat cu proteste antiguvernamentale ce au durat luni de zile după contestata sa realegere ca preşedinte în august anul trecut, în urma unui scrutin pe care criticii săi îl consideră fraudat - a susţinut că interceptarea a fost justificată, pentru a preveni o rebeliune în Belarus.
"Mi-e greu să comentez acţiunile autorităţilor, scopul lor", a spus tatăl lui Roman Protasevici la BBC. "Ei (Protasevici şi iubita lui) sunt încă sub controlul deplin al autorităţilor, nu s-a renunţat la acuzaţii împotriva niciunuia. Autorităţile nu ne spun nimic despre starea lui Roman, despre statutul lui, este pur şi simplu o bătaie de joc", a declarat Dmitri Protasevici.
Sursa: Agerpres
Etichete: belarus , arest la domiciliu , roman protasevici
Dată publicare: 25-06-2021 11:54