Jurnalistele care au dezvăluit moartea în chinuri a tinerei kurde Masha Amini, condamnate aspru. Infracțiunile inventate
Cele două jurnaliste au primit şapte şi respectiv şase ani de închisoare a informat agenţia iraniană Mizan, care aparţine puterii judiciare, transmit agenţiile internaţionale de presă, preluate de Agerpres.
Nilufar Hamedi a fost prima ziaristă care a informat despre reţinerea şi ulterior moartea lui Amini, iar Elahe Mohammadi a relatat de la funeraliile fetei de 22 de ani, eveniment tragic care a determinat protestele care au zguduit Iranul luni la rândul.
Hamedi, de la ziarul reformator Shargh, a fost condamnată la şapte ani de închisoare pentru cooperare cu Statele Unite şi Mohammadi, de la ziarul Hammihan, la şase ani pentru aceeaşi infracţiune, a informat agenţia Mizan.
În plus, cele două ziariste au fost condamnate la încă cinci ani de închisoare pentru complicitate împotriva securităţii naţionale şi la încă un an după gratii pentru diseminarea de propagandă împotriva Republicii Islamice Iran.
Cele două ziariste vor trebui să execute pedeapsa cea mai lungă, adică şapte ani în cazul lui Hamedi şi şase în cel al lui Mohammadi, potrivit Mizan.
În plus, le este interzis să mai lucreze în mass-media, să fie membre ale unui partid politic şi să folosească reţelele sociale timp de doi ani.
Jurnalistele au putut vorbi cu avocații doar în ultima zi înaintea procesuluiEle au la dispoziţie 20 de zile pentru a contesta hotărârea judecătorească la o instanţă superioară.
Ambele au fost arestate în septembrie şi şi-au petrecut o bună parte din detenţie în izolare, potrivit familiilor lor.
Procesele împotriva celor două jurnaliste au început la sfârşitul lunii mai cu uşile închise, ziaristele primind permisiunea să se întâlnească cu avocaţii lor cu doar o zi înaintea procesului.
Hamedi a publicat o fotografie cu Amini în spital, când aceasta era în comă şi intubată, iar câteva zile mai târziu a publicat o altă imagine cu părinţii tinerei îmbrăţişaţi pe holul spitalului la aflarea decesului fiicei lor.
Mohammadi a relatat de la înmormântarea lui Mahsa Amini în oraşul natal Saqez, din provincia iraniană Kurdistan, unde au început protestele, şi primele eşarfe au fost arse pe 17 septembrie.
Aproape o sută de jurnalişti şi fotografi au fost reţinuţi pentru că şi-au făcut meseria în timpul mobilizărilor din Iran, potrivit Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor, dintre care 80 de ziarişti au fost eliberaţi pe cauţiune.
Revolte de stradă pentru drepturile femeilorMoartea lui Amini a stârnit proteste puternice la care, pe parcursul câtorva luni, s-a cerut sfârşitul Republicii Islamice. Protestele s-au stins abia după ce o represiune brutală din partea forţelor de ordine iraniene a provocat 500 de morţi, după arestarea a cel puţin 22.000 de protestatari şi executarea a şapte dintre ei, unul dintre ei în public.
Prima aniversare de la moartea lui Amini a fost comemorată la 16 septembrie pe fondul unei represiuni puternice şi a unei desfăşurări uriaşe a forţelor de securitate, motiv pentru care protestele au fost timide.
În ultimele luni, guvernul iranian a încercat să reimpună folosirea vălului, trimiţând patrule pe străzi, refuzând servicii femeilor care refuză să se acopere şi aprobând o lege care înăspreşte pedepsele pentru neacoperirea părului.
Sursa: Agerpres
Etichete: iran , jurnalisti , condamnati la inchisoare , mahsa amini
Dată publicare: 22-10-2023 14:19