Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Juncker respinge cererea privind o amânare scurtă a Brexitului. Care sunt variantele

Your browser doesn't support HTML5 video.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a respins cererea premierului britanic Theresa May privind o amânare scurtă a Brexitului.

Juncker a precizat că dacă acordul retragerii nu va fi aprobat în nouă zile, Marea Britanie ori va părăsi Uniunea Europeană fără acord, ori va avea loc o amânare de lungă durată, potrivit News.ro.

Vorbind în faţa Parlamentului European, Juncker a făcut referire la „termenul limită” de 12 aprilie pentru ca parlamentul britanic să aprobe acordul retragerii.

„Dacă nu va avea loc acest lucru până atunci, nu va mai fi posibilă o amânare scurtă. După 12 aprilie, riscăm să punem în pericol alegerile europarlamentare şi funcţionarea Uniunii Europene”, a afirmat Juncker.

El a declarat că în acel moment Marea Britanie ar putea părăsi UE fără acord însă a precizat că UE nu va „da afară” un stat membru, făcând referire la o ofertă privind amânarea Brexitului pe o perioadă lungă.

Citește și
Brexit
Ședință maraton în Parlamentul britanic privind Brexitul. Ce vor decide deputații

„Consider că un scenariu fără acord la miezul nopţii pe 12 aprilie este foarte probabil. Nu este deznodământul pe care mi-l doresc. Însă este un deznodământ pentru care m-am asigurat că Uniunea Europeană va fi pregătită”, a afirmat Juncker.

„Ne-am pregătit din decembrie 2017. Am ştiut mereu că felul în care funcţionează articolul 50 face ca scenariul unei ieşiri fără acord să fie cel standard. Suntem demult conştienţi de echilibrul puterii în Camera Comunelor”, a precizat el.

Juncker a afirmat: „În decizia sa de acum 10 zile, Consiliul European a deschis drumul către o extindere a perioadei de negocieri până pe 22 mai cu condiţia ca acordul retragerii să fie aprobat de Camera Comunelor până pe 29 martie. Nu este cazul. Având în vedere declaraţiile prim-ministrului de aseară, cred că mai avem câteva zile. Dacă Marea Britanie poate aproba acordul retragerii cu o majoritate sustenabilă până pe 12 aprilie, Uniunea Europeană ar trebui să fie pregătită să accepte o amânare până pe 22 mai. Însă 12 aprilie este ultimul termen limită pentru aprobarea acordului retragerii de către Camera Comunelor”.

Juncker a continuat: „Marea Britanie va fi mai afectată decât Uniunea Europeană pentru că nu există „o ieşire fără acord negociată sau gestionată” şi nu există „o ieşire fără acord cu o perioadă de tranziţie”. Şi orice s-ar întâmpla, Marea Britanie trebuie să gestioneze trei probleme separate”.

El a precizat că Regatul Unit va trebui să plătească 39 de miliarde de lire sterline Uniunii Europene, să îşi respecte angajamentele către cetăţenii UE din Marea Britanie şi să găsească o soluţie pentru a evita o graniţă strictă în Irlanda.

„O ieşire fără acord nu înseamnă lipsa unor angajamente iar aceste trei probleme nu vor dispărea. Vor fi o condiţie strictă pentru a reconstrui încrederea şi a începe discuţii privind viitorul”, a declarat Juncker.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult