Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Joe Biden susține că ar fi ''foarte norocos'' să-l înfrunte din nou pe Trump în cursa prezidenţială din 2024

Preşedintele SUA Joe Biden a apreciat joi că ar fi ''foarte norocos'' dacă s-ar înfrunta din nou cu republicanul Donald Trump în alegerile prezidenţiale din 2024, relatează AFP şi Reuters.  

''Aş fi foarte norocos să am din nou acelaşi bărbat în faţa mea la următoarele alegeri'', a declarat democratul în vârstă de 79 de ani, în cadrul unei conferinţe de presă la Bruxelles, unde participă la o serie de summituri internaţionale.

Joe Biden, a cărui popularitate este foarte scăzută, a menţionat că iniţial nu intenţiona să candideze la Casa Albă, dar s-a răzgândit după o demonstraţie a extremei drepte la Charlottesville, în 2017.

Reuniunea începuse în seara zilei de 11 august, cu un marş al neonaziştilor şi al membrilor Ku Klux Klan care defilau la lumina torţelor lor. A doua zi, au izbucnit ciocniri între aceşti susţinători ai supremaţiei albilor şi contra-demonstranţii antirasişti.

Un simpatizant neonazist, James Fields, a intrat apoi cu maşina într-o mulţime de contraprotestatari, omorând o tânără de 32 de ani, Heather Heyer, şi rănind alte 19 persoane.

Citește și
Klaus Iohannis, summit, NATO
Iohannis a vorbit cu Biden la summit-ul NATO, dar nu a socializat la fotografia de grup

Preşedintele republican Donald Trump a denunţat violenţa ''de ambele părţi'', ceea ce i-a adus acuzaţia de mulţumire faţă de extrema dreaptă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult