Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Joe Biden, ironizat în urma unei povești cu unchiul său mâncat de canibali, după ce s-a prăbușit cu avionul

Preşedintele american Joe Biden a provocat stupoare după ce a povestit o istorie de familie, pe cea a unchiului său, despre care a presupus că a fost devorat de canibali în Noua Guinee în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Şi aşa cum se întâmplă adeseori în cazul poveştilor de familie, el şi-a luat libertăţi în faţa realităţii, documente oficiale arătând de fapt că acest unchi al său a murit în urma prăbuşirii avionului său în mare, relatează AFP. Opoziţia republicană nu a ezitat să ridiculizeze această nouă digresiune extravagantă a preşedintelui în vârstă de 81 de ani, o ilustrare, potrivit acesteia, a declinului său cognitiv. "Dar da...aşa este Joe...", a ironizat fostul preşedinte Donald Trump pe contul său oficial de campanie de pe X (ex-Twitter). Casa Albă a sărit în apărarea lui Joe Biden joi, afirmând că preşedintele, spunând o poveste de familie, a dorit să aducă un omagiu soldaţilor şi foştilor combatanţi. Joe Biden a adus un omagiu memoriei unchiului său în timpul unei vizite în oraşul natal al acestuia, Scranton, Pennsylvania. Preşedintele american, care abia împlinise un an când unchiul său a murit în 1944, a vizitat un monument dedicat soldaţilor căzuţi în război şi a atins cu vârful degetelor numele locotenentului Ambrose Finnegan, gravat pe stelă. Avionul său "a fost doborât în Noua Guinee, iar corpul său nu a fost găsit niciodată, pentru că existau o mulţime de canibali - serios - în această parte" a insulei din Oceania, a afirmat mai târziu Joe Biden în faţa lucrătorilor de la o oţelărie din Pittsburgh, apoi din nou în faţa presei. Dar site-ul Agenţiei oficiale privind prizonierii de război şi americanii dispăruţi indică faptul că avionul lui Ambrose Finnegan "s-a prăbuşit" în mare în largul coastelor din Noua Guinee. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a confirmat că unchiul preşedintelui "şi-a pierdut viaţa când avionul său militar s-a prăbuşit în Pacific" şi nu pe uscat. Ea i-a luat însă apărarea lui Joe Biden pentru care aducerea unui omagiu unchiului său la acest monument a fost un moment "incredibil de emoţionant şi important", potrivit purtătoarei de cuvânt citate. Joe Biden a "pus în evidenţă istoria unchiului său" pentru a-şi arăta sprijinul faţă de veterani. A fost, de asemenea, o modalitate de a pune accentul pe contrastul faţă de rivalul său în cursa prezidenţială, Donald Trump, care în timpul mandatului său de preşedinte (între 2017 şi 2021) i-ar fi calificat pe soldaţii care au murit în lupte drept nişte "rataţi".

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult