Joe Biden i-a transmis un nou avertisment lui Vladimir Putin: „Ar fi o greşeală gravă, gravă”
Înalţi oficiali ai administraţiei lucrează la descifrarea afirmaţiilor Moscovei potrivit cărora Kievul se pregăteşte să folosească o ”bombă murdară” pe teren în Ucraina, o acuzaţie pe care liderii occidentali au calificat-o drept falsă.
Afirmaţiile au generat totuşi temeri că Rusia ar putea pregăti terenul pentru a lansa un astfel de atac ca pretext pentru escaladarea războiului din Ucraina, o perspectivă împotriva căreia Biden a oferit un avertisment dur în scurtele sale remarci de marţi.
"Permiteţi-mi să spun doar că Rusia ar face o greşeală incredibil de gravă dacă ar folosi o armă nucleară tactică", a declarat Biden.
"Ar fi o greşeală gravă, gravă", a adăugat el.
Fără a furniza nicio dovadă, Moscova a afirmat săptămâna aceasta că există instituţii ştiinţifice în Ucraina care adăpostesc tehnologia necesară pentru a crea o bombă murdară - şi acuză Kievul că plănuieşte să o folosească.
SUA, cu ochii pe „bomba murdară”Ministerul rus al Apărării a declarat, luni, în cadrul unei şedinţe informative, că deţine informaţii care arată că Kievul plănuieşte o provocare legată de detonarea unei bombe murdare.
Afirmaţiile Rusiei au fost puternic respinse de Ucraina, Statele Unite, Marea Britanie, Uniunea Europeană şi NATO, care, la rândul lor, au acuzat Moscova că încearcă să lanseze propria operaţiune sub steag fals.
Oficialii americani au declarat că nu văd dovezi că Rusia se pregăteşte în prezent să folosească o armă neconvenţională, cum ar fi o bombă murdară, pe câmpul de luptă din Ucraina. De asemenea, nu văd nici dovezi că Putin a decis să folosească una.
Dar doar retorica a provocat o îngrijorare profundă că Rusia s-ar putea pregăti pentru o escaladare bruscă pe teren.
SUA "monitorizează cât de bine pot" orice potenţiale pregătiri pentru utilizarea unei bombe murdare în Ucraina, dar nu văd în prezent nimic care să indice utilizarea iminentă a unei astfel de arme, a declarat luni Casa Albă.
”Dacă un actor ar vrea să comită un atac cu bombă murdară, o mare parte din capacitatea noastră de detectare ar fi determinată de o serie de factori, inclusiv de perioada de timp în care autorul ar urma să se pregătească sau de comunicaţiile pe care le-ar implica acest lucru, precum şi de mărimea şi locaţia", a declarat John Kirby, coordonatorul de comunicare strategică al Consiliului Naţional de Securitate, relatează CNN, citată de News.ro.