Joe Biden critică întrevederea dintre Donald Trump şi prim-ministrul ungar Viktor Orban
Viktor Orban a avut vineri o întrevedere cu "bunul (său) prieten" Donald Trump, în fieful acestuia din Florida, prim-ministrul ungar fiind unul dintre extrem de puţinii lideri din Europa care i-a urat victorie candidatului republican la prezidenţialele din noiembrie în faţa democratului Joe Biden. "Ştiţi cu cine se vede el astăzi la Mar-a-Lago?", şi-a întrebat Joe Biden susţinătorii în timpul unei întâlniri de campanie. "(Cu) Orban al Ungariei, care a declarat pur şi simplu că el nu crede că democraţia funcţionează şi că va căuta (să stabilească) dictatura", a adăugat Biden. "Văd un viitor în care noi vom apăra democraţia, nu în care o vom slăbi", a declarat Biden, democratul de 81 de ani, care a făcut din acest subiect unul dintre argumentele sale de campanie împotriva lui Donald Trump. În seara de vineri, Viktor Orban a postat pe Facebook o fotografie cu el alături de fostul preşedinte american şi scris mai jos sloganul lui Trump: "Make America great again". "Vizita a pus accentul pe construcţia de relaţii între conservatorii americani şi ungari, şi pe beneficiile ce ar putea decurge din alegerea preşedintelui Trump în noiembrie", a declarat Gladden Pappin, colaborator al lui Orban, confirmând că întrevederea chiar a avut loc. La rândul său, Joe Biden a denunţat din nou cuvintele fostului preşedinte de 77 de ani care încurajează, potrivit lui, preşedintele rus Vladimir Putin să cotropească statele membre ale NATO. Ungaria este singurul stat membru al Uniunii Europene care a menţinut relaţii strânse cu Kremlinul, în pofida războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, în februarie 2022. Viktor Orban refuză să trimită orice sprijin militar Ucrainei şi îndeamnă regulat la un armistiţiu, convins că forţele Kievului nu pot câştiga. În acelaşi timp, Donald Trump îşi îndeamnă susţinătorii din Congres să blocheze ajutorul militar american de 60 de miliarde de dolari pentru Kiev, susţinut de preşedintele Joe Biden. "Nu jucăm aici zaruri, pur şi simplu a miza pe revenirea preşedintelui Donald Trump este singura abordare raţională pentru Ungaria", a declarat Viktor Orban la începutul acestei săptămâni.
Sursa: Agerpres
Etichete: SUA , Ungaria , joe biden , donald trump , Viktor Orban
Dată publicare: 09-03-2024 08:51