Joe Biden, atac dur la adresa lui Trump. Este un „cretin perfect” pentru că şi-a bătut joc de masca sa
"Este un cretin, un cretin perfect să spună astfel de lucruri", a reacţionat fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama la CNN, în cursul primei apariţii realizate în persoană de când pandemia a suspendat pe neaşteptate campania pentru prezidenţialele din noiembrie, conform AFP.
"Toţi marii doctori din lume spun că trebuie să porţi mască când eşti într-o mulţime", a adăugat el.
"Cred că trebuie să conduci dând un tu exemplul", a mai declarat Joe Biden, calificând afirmaţiile lui Donald Trump "chestii macho".
"Asta a ucis oameni, ucide oameni", a deplâns candidatul democrat, citând bilanţul grav de aproape 100.000 de morţi în Statele Unite, cea mai îndoliată ţară din lume.
Joe Biden, 77 de ani, a ales "Memorial Day", ziua de omagiere a soldaţilor americani căzuţi în luptă, pentru a-şi face prima apariţie în public de la 15 martie. El şi soţia sa, Jill, au purtat măşti negre pentru a depune o coroană de flori la monumentul eroilor din statul său, Delaware, luni.
Republicanul Donald Trump, 73 de ani, nu a purtat niciodată mască în public de la începutul pandemiei. El nu şi-a încălcat obiceiul luni, cu ocazia a două ceremonii de comemorare.
În cursul serii, liderul de la Casa Albă a reluat pe Twitter un mesaj în care apărea Joe Biden purtând o mască peste jumătate de faţă sub ochelari de soare, însoţit de un comentariu în batjocură: "Asta poate ajută să explice de ce lui Trump nu îi place să poarte mască în public"
Sursa: Agerpres
Etichete: joe biden , coronavirus , donald trump , masca
Dată publicare: 27-05-2020 09:48