Joe Biden a ajuns în Marea Britanie și a vizitat o bază militară americană, înainte de summitul G7
Your browser doesn't support HTML5 video.
Este prima vizită în calitate de preşedinte al Statelor Unite pe Bătrânul Continent, iar liderul american are un program stufos în zilele următoare.
Preşedintele american a venit însoţit de prima doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, şi a făcut primul popas la o bază militară americană, aflată în regiunea britanică Suffolk.
Aici s-a întâlnit cu militarii americani staţionaţi în Marea Britanie, cărora le-a transmis că Statele Unite "au revenit" pe scena mondială. De aici, Joe Biden a plecat mai departe către orăşelul Carbis Bay din Cornwall, acolo unde astăzi începe summitul G7.
Joe Biden, preşedintele SUA: „E prima mea călătorie peste ocean, ca președinte al Statelor Unite. Merg la summitul G7, apoi la reuniunea NATO și apoi mă voi întâlni cu domnul Putin, ca să-i spun ce vreau să știe”.