Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum a fost surprins Jeremy Renner la patru luni după accidentul teribil în care și-a fracturat 30 de oase

Your browser doesn't support HTML5 video.

Stoic și extraordinar de tenace, actorul Jeremy Renner este gata să revină la o viață cât mai normală, după teribilul accident, care i-a pus viața în primejdie, la începutul anului.

În baston, dar zâmbitor, starul american și-a făcut apariția în pași de dans, la premiera unui serial, dar și la o emisiune TV. Încă face ore de fizioterapie în fiecare zi, și mărturisește că până și vorbitul, este dureros.

În mod evident, Renner își celebrează recuperarea miraculoasă după accidentul cumplit suferit pe 1 ianuarie, în fața casei lui din Nevada. Ajuns sub senilele propriului plug de zăpadă, s-a ales cu 30 de oase rupte, un plaman strivit și ficatul perforat.

Aseara, Jeremy Renner a participat și la premierea serialului documentar "Rennervations", în care îl vedem transformând vehicule imense în studiouri de înregistrări ori centre de epurat apă în India, Mexic, Chicago și Nevada.

Iar cu doar câteva zile în urmă, starul din "The Hurt locker" și din seria Marvel Avengers a făcut dezvăluiri zguduitoare despre teribilul accident care l-a adus în pragul morții.

Citește și
Jeremy Renner
Jeremy Renner a fost strivit de plugul de zăpadă în timp ce încerca să-l salveze pe nepotul său. Și-a rupt 30 de oase

În prima zi a anului, Renner conducea plugul după ce îl folosise ca să scoată din zăpadă una dintre camionetele familiei.

Când vehiculul a început să derapeze pe gheaţă, actorul şi-a făcut griji pentru siguranţa nepotului lui, Alex, care tocmai ce desfăcuse lanţurile ce conectau camioneta de plug. Jeremy Renner a scos un picior în afara cabinei pentru a putea să privească în spate, înspre Alex, dar nu a tras frâna de mână. Si-a pierdut echilibrul şi a căzut din cabina.

Renner: „Plugul încă ruleaza, iar Alex e aici, camioneta fiind chiar în spatele lui. O să fie strivit între plug și camionetă. Încerc să sar înapoi în cabină”.

A păşit pe şenilele plugului care l-au aruncat în faţă, iar vehiculul a trecut peste el. Medicii i-au reparat fracturile costale cu tije şi şuruburi din titan şi au folosit metal pentru fracturile de la nivelul picioarelor. Face în continuare mai multe ore de fizioterapie în fiecare zi.

Renner: „Nu regret ce am facut. As face-o din nou”. „Cum adica?” „Da, aș proceda la fel. N-aș lăsa să pățească așa ceva nepotul meu. S-a întâmplat ce s-a întâmplat. A fost greșeala mea şi am plătit pentru ea”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult