Jens Stoltenberg: Preocupările Turciei privind aderarea Finlandei şi Suediei la NATO sunt legitime
Stoltenberg, care a fost primit duminică de preşedintele finlandez Sauli Niinisto, a explicat că este important să se aibă în vedere că Turcia a suferit mai multe atacuri teroriste decât orice alt aliat din NATO şi de aceea preocupările sale trebuie luate în serios.
La jumătatea lunii mai, Ankara a surprins numeroase alte state din Alianţa Nord-Atlantică după ce a afirmat că nu va sprijini aderarea Suediei şi a Finlandei la organizaţia euroatlantică. Turcia consideră că Suedia şi Finlanda adăpostesc persoane despre care susţine că au legătură cu grupări considerate teroriste de autorităţile turce şi cu susţinători ai imamului Fethullah Gulen, acuzat de Ankara de organizarea tentativei de puci din iulie 2016, potrivit Agerpres.
Suedia şi Finlanda au depus cereri de aderare la NATO luna trecută, în reacţie la agresiunea militară neprovocată şi nejustificată lansată de Rusia contra Ucrainei în 24 februarie. Cele două ţări sunt asociate la Alianţa Nord-Atlantică de la jumătatea anilor '90 prin intermediului programului 'Parteneriat pentru Pace'.
Jens Stoltenberg a menţionat în cursul vizitei sale la Helsinki că Turcia este un aliat cheie al NATO, dată fiind poziţia sa strategică la Marea Neagră între Europa şi Orientul Mijlociu, amintind şi de sprijinul acordat de aceasta Ucrainei după invazia rusă, considerată de Moscova "operaţiune militară specială".
Atât Stoltenberg, cât şi preşedintele finlandez au mai spus că discuţiile cu Turcia vor continua, dar nu au făcut referire la eventuale progrese în cursul acestora.
"Summitul de la Madrid nu a reprezentat niciodată un termen final", a adăugat secretarul general al NATO, referindu-se la reuniunea alianţei din capitala spaniolă de la sfârşitul acestei luni.
Sursa: Agerpres
Etichete: NATO , Turcia , Finlanda , Suedia , stoltenberg
Dată publicare: 12-06-2022 18:16