Japonia va aproba pastila pentru avort. Condiția pe care femeile vor fi nevoite să o îndeplinească pentu a primi prescripție
Conform Legii Japoniei din 1948 privind protecţia mamei, femeile au în prezent nevoie de consimţământul partenerului în ceea ce priveşte avorturile chirurgicale – cu foarte puţine excepţii – o lege despre care activiştii spun că încalcă drepturile de reproducere ale femeilor.
”În principiu, credem că este necesar consimţământul partenerului, chiar dacă avortul este indus de un medicament pe cale orală”, a declarat Yasuhiro Hashimoto, un oficial de rang înalt al Ministerului Sănătăţii, în faţa unei comisii parlamentare la începutul acestei luni.
Activiştii fac apel la autorităţile sanitare japoneze să renunţe la legea care stipulează ca femeile să obţină consimţământul scris de la partenerii lor înainte ca un medic să le poată prescrie medicamente pentru avort.
Legea în discuţie poate avea consecinţe tragice. Anul trecut, o tânără de 21 de ani a fost arestată după ce cadavrul nou-născutului ei a fost găsit într-un parc din centrul Japoniei. Femeia, care a primit o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare, a declarat în faţa instanţei că nu a putut pune capăt sarcinii, deoarece nu a obţinut acordul scris de la partenerul ei.
Medicii au insistat ca ea să obţină consimţământul, deşi Ministerul japonez al Sănătăţii a anunţat ulterior că reprezintă unul din puţinele cazuri în care consimţământul nu a fost necesar, deoarece tatăl nu a putut fi contactat.
Presa japoneză a scris despre cazuri în care medicii au refuzat să aprobe avortul femeilor care au fost agresate sexual. Astfel, oficialii Ministerului Sănătăţii au scris Asociaţiei Medicale din Japonia că nu este necesar consimţământul când vine vorba de viol.
Prețul unei pastile ar putea fi de peste 750 de dolariActiviştii pentru realizarea avortului în condiţii de siguranţă au avertizat că pastila care produce avortul, care nu va fi acoperită de asigurările naţionale de sănătate, va fi excesiv de scumpă pentru multe femei.
Costul unei singure doze ar putea fi în jur de 100.000 yeni (780 de dolari), aproximativ cât un avort chirurgical, potrivit presei japoneze. De asemenea, femeile care iau pastila trebuie să o facă sub strictă supraveghere medicală şi să aibă parte, eventual, şi de spitalizare.
”Realitatea este că pentru unele femei, avortul nu este posibil din motive financiare. Contracepţia, avortul, sarcina şi naşterea ar trebui să fie toate finanţate public”, a declarat Chiaki Shirai, profesor la Facultatea de Ştiinţe Umaniste şi Sociale de la Universitatea.
Japonia a avut nevoie de 40 de ani pentru a aproba contraceptivele orale, în 1999, dar a aprobat Viagra, medicamentul pentru disfuncţia erectilă, în doar 6 luni, a afirmat Kumi Tsukahara, membră fondatoare a organizaţiei Action for Safe Abortion Japan.
În decembrie anul trecut, compania farmaceutică britanică Linepharma International a solicitat aprobarea unei combinaţii de două medicamente menite să întrerupă sarcina, aprobare care trebuie să fie acordată în termen de un an de la solicitare, potrivit publicaţiei japoneze Yomiuri Shimbun.
Japonia, unde au fost efectuate 145.000 de avorturi chirurgicale în 2020, este una dintre cele 11 ţări care necesită acordul unei terţe părţi pentru efectuarea avorturilor, în pofida apelurilor de a pune capăt acestei practici din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a Comitetului ONU pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor.