Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Italia a interzis intrarea în ţară a cetățenilor din 13 ţări. Care e situația României

Italia a interzis joi intrarea în ţară a persoanelor provenite din 13 ţări care au un număr mare de cazuri de Covid-19, transmite Reuters.

Pe lista realizată de Ministerul Sănătăţii se află Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia şi Herzegovina, Chile, Kuwait, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Oman, Panama, Peru şi Republica Dominicană, conform News.ro.

Interdicţia se aplică oricărei persoane care a stat sau a călătorit în aceste ţări în ultimele 14 zile, a afirmat ministrul Sănătăţii, Roberto Speranza, într-un comunicat.

Călătorii din toate celelalte state din afara Uniunii Europene şi a spaţiului Schengen pot intra în Italia, dar trebuie să stea în carantină timp de 14 zile.

”La nivel mondial pandemia este în faza sa ce mai acută. Nu putem risipi sacrificiile făcute de italieni în ultimele luni”, a arătat Speranza.

Citește și
viteza
”Nava spațială” din Italia. O tânără, amendată pentru că a condus cu 703 km/h. Ce maşină avea

Italia a fost prima ţară europeană care a fost afectată grav de epidemia de coronavirus după declanşarea acesteia, pe 21 februarie.

În Italia au avut loc aproape 35.000 de decese din cauza noului cornavirus, dar bilanţul zilnic al morţilor şi cazurilor noi a scăzut puternic comparativ cu vârful epidemiei, atins în luna martie.

Joi, Agenţia pentru Protecţie Civilă a anunţat 12 decese în ultimele 24 de ore, în scădere de la 15 în ziua precedentă, în timp ce numărul cazurilor noi a crescut de la 193 la 229.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult