Modifica setarile cookie
Toate categoriile

ISW: „Ucraina ar putea suspenda temporar contraofensiva”. Motivul pentru care Kievul ar face acest gest

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a transmis, luni, că este posibil ca forțele ucrainene să întrerupă temporar operațiunile de contraofensivă.

Institutul pentru Studiul Războiului l-a citat pe șeful Centrului de Informații al Forțelor de Apărare estoniene, colonelul Margo Grosberg, care a declarat, pe 16 iunie, că "nu vom vedea o ofensivă a Ucrainei în următoarele șapte zile".

La rându-i, publicația The Wall Street Journal a relatat la 17 iunie că forțele ucrainene "și-au întrerupt în mare parte avansările în ultimele zile", în timp ce comandamentul ucrainean își reexaminează tacticile, potrivit Kyiv Independent.

Realitatea de pe front contrazice rapoartele

Însă, aceste rapoarte sunt în cotradicție cu succesele trupelor Kievului obținute în ultimele zile în sudul și estul Ucraina, în fața forțelor Kremlinului.

Oficiali ucraineni, precum ministrul adjunct al Apărării, Hanna Maliar, au confirmat că operațiunile de contraofensivă sunt în curs de desfășurare. Soldați din Brigăzile 81 și 57 au declarat pentru Kyiv Independent că forțele ucrainene sunt în mișcare, avansând încet spre forțele rusești din regiunea Donețk.

Citește și
Volodimir Zelenski
Zelenski: „Rusia va pierde războiul în cazul în care contraofensiva Ucrainei va avea succes”

ISW a remarcat anterior că Ucraina nu a angajat încă majoritatea forțelor sale disponibile în operațiunile de contraofensivă și nu și-a lansat încă efortul principal. "Pauzele operaționale sunt o caracteristică comună a întreprinderilor ofensive majore, iar această pauză nu înseamnă sfârșitul contraofensivei Ucrainei", au concluzionat experții.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult