Modifica setarile cookie
Toate categoriile

ISW: "Putin speră să convingă Occidentul să trădeze Ucraina". Ce se ascunde în spatele retoricii liderului de la Kremlin

Comentariile lui Putin, care identifică Occidentul drept "inamicul" țării sale, sugerează o narațiune a Kremlinului menită să convingă țările occidentale să trădeze Ucraina în viitoarele negocieri cu Rusia, scrie Institutul pentru Studiul Războiului.

În prima zi a acestui an, liderul de la Kremlin a declarat că "Ucraina în sine nu este un inamic", susținând că țările occidentale, care doresc să distrugă suveranitatea Rusiei, sunt adevărații dușmani și că Ucraina a fost deja "complet distrusă".

Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), citat de The Kyiv Independent, aceste declarații arată că Putin vede războiul împotriva Ucrainei ca un război între Rusia și Occident, mai degrabă decât un atac direct la suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.

Acest lucru "indică faptul că el nu intenționează să negocieze de bună-credință cu Ucraina și stabilește condiții menite să convingă Occidentul să trădeze Ucraina prin negocieri", a spus ISW.

La 27 decembrie 2023, Politico a scris că oficialii americani și europeni își schimbă strategia de la a ajuta Ucraina să obțină o victorie militară la îmbunătățirea poziției acestei țări în viitoarele negocieri.

Citește și
vladimir putin, xi jinping razboi in ucraina
Putin i-a spus lui Xi cât timp mai are de gând să lupte în Ucraina. Detaliul care va șoca Kievul și aliații săi occidentali

Vladimir Putin speră să exploateze "orice fisură în sprijinul occidental pentru Ucraina", afirmă analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului.

La 23 decembrie 2023, The New York Times a scris că Rusia ar fi deschisă la încetarea focului dacă Ucraina ar ceda toate teritoriile pe care forțele Moscovei le ocupă în prezent ilegal. Aceste condiții încalcă atât formula de pace în 10 puncte a președintelui Volodimir Zelenski, cât și dorințele marii majorități a ucrainenilor.

Prin "încadrarea falsă a Ucrainei ca un pion lipsit de acțiune", Putin este capabil să "își mascheze obiectivele expansioniste și maximaliste", a arătat ISW.

Analiștii ISW au avertizat că Vladmir Putin nu este dispus să negocieze cu Ucraina ca actor independent și este interesat doar de "negocieri" cu Occidentul despre poziția țării conduse de Zelenski în sfera Rusiei.

"Orice angajament occidental față de negocierile privind viitorul Ucrainei care ocolesc Ucraina va semnala Rusiei că își poate impune voința asupra țărilor pe care le consideră a fi în sfera sa de influență – chiar și țărilor dincolo de Ucraina", a spus ISW.

Retorica lui Putin urmărește, de asemenea, să justifice pierderile grele pe care Rusia le suferă în continuare pe front.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult