Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Israelul și Turcia și-au exprimat sprijinul pentru atacul SUA în Siria. Iranul îl condamnă

Israelul şi Turcia şi-au exprimat sprijinul sâmbătă pentru atacurile desfăşurate de SUA, Marea Britanie şi Franţa în Siria.

Iranul, aliat al Damascului, le-a condamnat 'ferm', atrăgând atenţia asupra "consecinţelor regionale", relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.ro

Israelul a justificat atacurile occidentale afirmând că regimul sirian îşi continuă "acţiunile ucigaşe".

"Anul trecut, preşedintele american Donald Trump a spus că folosirea de arme chimice ar însemna încălcarea unei linii roşii. În această noapte, sub conducere americană, SUA, Franţa şi Marea Britanie au acţionat în consecinţă. Siria îşi continuă acţiunile sale ucigaşe", a spus un oficial israelian, care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

La rândul său, Turcia, inamic declarat al regimului sirian al lui Bashar al-Assad, a considerat "corespunzătoare" atacurile asupra Siriei, conform Ministerului de Externe de la Ankara.

Citește și
atac asupra Siriei, imagine din Damasc
Ţintele lovite de atacul asupra Siriei. Regimul al-Assad afirmă că sunt doar civili răniţi

"Considerăm că operaţiunea desfăşurată de SUA, Marea Britanie şi Franţa împotriva guvernului sirian a fost un răspuns corespunzător", a spus o sursă din cadrul Ministerului de Externe turc.

De partea cealaltă, Iranul, principalul aliat regional al Damascului, a condamnat 'ferm' atacurile, atrăgând atenţia asupra "consecinţelor regionale".

"Statele Unite şi aliaţii lor, fără nicio probă şi chiar înainte ca Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) să ia o poziţie, au desfăşurat această acţiune militară (...) împotriva Siriei şi sunt responsabile de consecinţele regionale ale acestei acţiuni aventuriste", a transmis Ministerul de Externe iranian, prin vocea purtătorului său de cuvânt, Bahram Ghassemi, citat de site-ul Telegram.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult