Israelul pare că a învins pandemia. Anunțul ministrului Sănătății
El a făcut această afirmație în contextul în care numărul infectărilor zilnice și cel al pacienților aflați În stare gravă a continuat să scadă în ultimele săptămâni. „Cu toată precauția, încep să cred că nu ne întoarcem (la restricții). În trecut, pentru a obține astfel de cifre, aveam nevoie de un lockdown strict. Acum, totul este deschis și toți indicii scad. Încep să cred că vremurile dificile sunt în spatele nostru”, a spus Edelstein, în cadrul unui eveniment la care au participat șefii organizațiilor sanitare din Israel, potrivit Jerusalem Post.
Până acum, israelienii au vaccinat aproximativ 60% din populație cu cel puțin o doză. În total, au fost administrate aproape 10 milioane de doze de vaccin.
La aproape două săptămâni după ce țara a intrat în cea de-a treia etapă de relaxare a restricțiilor, numărul de noi infectări zilnice este la cel mai scăzut nivel din decembrie. Și cazurile grave de boală sunt la un minim al ultimelor luni. În ultimele 24 de ore, în Israel au fost raportate 1.047 de cazuri noi e infectare cu coronavirus și 4 decese. În noaptea de joi, 549 de pacienți erau la terapie intensivă.
De la vârful pandemiei de la jumătatea lunii ianuarie, Israelul a înregistrat o scădere cu 91% a deceselor, cu 86% mai puține cazuri zilnice și cu 73% mai puține cazuri grave, în rândul pacienților cu vârsta de peste 60 de ani. Israelul a redeschis economia aproape două săptămâni. Și-au reluat activitatea restaurantele, cafenelele, elevii au revenit în clase, iar evenimentele culturale și sportive se pot desfășura din nou cu public. Începând de vineri și persoanele care încă nu s-au imunizat la Covid-19 - prin vaccinare sau trecând prin boală - vor putea merge la concerte sau pe stadioane prin efectuarea unui test rapid.
Pe de altă parte, Parlamentul israelian a aprobat miercuri utilizarea unei brăţări electronice pentru a controla persoanele plasate în carantină obligatorie la reîntoarcerea în ţară.
"Cei care refuză să fie monitorizaţi electronic, sau care nu îndeplinesc cerinţele stabilite de lege vor fi trimişi la un hotel administrat de guvern pentru a petrece perioada de carantină", a informat Knessetul.