Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Israelul a început a treia fază a operațiunii militare din Fâșia Gaza. Planul armatei israeliene

Israelul anunță că a intrat în a treia fază a războiului cu Hamas, anume operațiunea terestră din Fâșia Gaza, a transmis consilierul israelian pe probleme de securitate națională, Tzachi Hanegbi, potrivit Times of Israel.

El a declarat că prima etapă a războiului, care a constat în limitarea atacului Hamas și curățarea sudului Israelului de teroriști, s-a încheiat, la fel ca și cea de-a doua etapă, care constă în lovirea „cu precizie și forță a tuturor sistemelor inamice prin intermediul unor informații de calitate obținute din aer, de pe uscat și de pe mare".

A treia etapă, cea actuală, este operațiunea terestră din nordul Fâșiei Gaza, a mai spus Tzachi Hanegbi.

„Este o campanie dificilă și necesită o luptă intensă", a adăugat el.

„Nu există luptă fără un preț dureros. Suntem o națiune de luptători, în ciuda durerii. Suntem hotărâți să învingem, în ciuda durerii", a mai declarat Tzachi Hanegbi.

Care sunt cele trei faze ale operațiunii militare a Israelului în Fâșia Gaza

În urmă cu aproape două săptămâni, Ministrul Apărării din Israel, Yoav Gallant, a prezentat planurile şi obiectivele de război ale Israelului în Fâşia Gaza și a precizat că războiul va avea trei faze principale.

„Ne aflăm în prima fază, în care are loc o campanie militară (cu lovituri aeriene) şi, ulterior, cu o manevră (terestră) cu scopul de a distruge agenţii şi de a deteriora infrastructura pentru a învinge şi distruge Hamas", a explicat la acel moment Gallant.

El a spus că a doua fază va consta în continuarea luptelor, dar la o intensitate mai mică, pe măsură ce trupele vor lucra pentru a "elimina buzunarele de rezistenţă".

„A treia etapă va fi crearea unui nou regim de securitate în Fâşia Gaza, eliminarea responsabilităţii Israelului pentru viaţa de zi cu zi în Fâşia Gaza şi crearea unei noi realităţi de securitate pentru cetăţenii Israelului şi pentru locuitorii din zona care înconjoară Gaza", a precizat el, potrivit News.ro.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult