Israelul a dezlănțuit iadul în Gaza. Sute de rachete au căzut peste țintele Hamas | VIDEO
Pe fondul aşteptărilor tot mai mari că Israelul va lansa o invazie terestră în Gaza în câteva zile, forţele aeriene au continuat să lovească, marţi noapte, folosind zeci de avioane de luptă pentru a lovi zeci de ţinte, potrivit oficialilor militari israelieni.
Locotenent-colonelul Jonathan Conricus, purtătorul de cuvânt al forţelor de apărare israeliene, a declarat miercuri dimineaţă că 300.000 de rezervişti au fost trimişi în sud, în apropiere de Gaza, şi se pregătesc "să execute misiunea care ne-a fost încredinţată de guvernul israelian: să ne asigurăm că Hamas, la sfârşitul acestui război, nu va avea nicio capacitate militară prin care să poată ameninţa sau ucide civili israelieni".
Forţele armate israeliene au lovit peste noapte optzeci de "ţinte" în Beit Hanon, un oraş situat în extremitatea de nord-est a Fâşiei Gaza. Aceste lovituri se adaugă celor peste 450 de ţinte din Al-Furqan vizate în ultimele 24 de ore, inclusiv 200 de lovituri în cursul nopţii, iar alte 70 de "ţinte" au fost lovite în al-Daraj, a precizat armata israeliană.
Printre ţinte se numără bănci şi locuri despre care forţele de apărare ale Israelului spun că au fost folosite de Hamas pentru a dirija atacuri împotriva Israelului.
"Timp de ani de zile, Hamas a creat o reţea de camere de înaltă calitate, ascunse în interiorul unor panouri solare pe tot cuprinsul Fâşiei Gaza, cu scopul de a identifica şi urmări aeronavele", se arată într-o postare pe X a forţelor armate israeliene, însoţită de înregistrări video care arată lovituri.
Peste 260.000 de locuitori din Gaza şi-au părăsit casele, potrivit ONU, şi mai mult de 900 au fost ucişi, potrivit celor mai recente cifre, deşi se aşteaptă ca acest bilanţ să crească.