Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Israelul a anunțat o descoperire majoră în lupta cu Covid-19: ”Poate să neutralizeze boala”

Cercetătorii din Israel au izolat într-un laborator de cercetări biologice un anticorp care deţine un rol cheie în lupta împotriva noului coronavirus.

Anunțul a fost făcut luni de ministrul Apărării, care a precizat că această reuşită reprezintă o descoperire importantă în cadrul eforturilor depuse în vederea dezvoltării unui tratament împotriva pandemiei de COVID-19, informează Reuters, potrivit Agerpres.

"Anticorpul monoclonal de neutralizare" dezvoltat de Institutul Israelian pentru Cercetări Biologice (IIBR) "poate să neutralizeze boala cauzată de noul coronavirus în organismele purtătorilor", a declarat ministrul israelian al Apărării, Naftali Bennett, într-un comunicat.

Comunicatul precizează că Naftali Bennett a vizitat luni sediul IIBR, unde a fost informat despre "o descoperire importantă pentru găsirea unui antidot împotriva noului coronavirus".

Potrivit comunicatului, directorul IIBR, Shmuel Shapira, a spus că formula anticorpului specific a fost deja brevetată, iar autorităţile israeliene se află în prezent în căutarea unei companii internaţionale care să producă tratamentul la scală industrială.

Citește și
spital Israel
Imagini greu de privit. Rudele celor grav bolnavi din cauza Covid-19 își iau rămas bun

IIBR coordonează eforturile depuse de Israel pentru dezvoltarea unui tratament sau a unui vaccin împotriva SARS-CoV-2, mizând inclusiv pe testarea probelor sangvine prelevate de la pacienţii care s-au vindecat de COVID-19, boala respiratorie cauzată de noul coronavirus.

Anticorpii din astfel de probe sangvine - proteine ale sistemului imunitar care reprezintă reziduuri rămase după depăşirea cu succes a infectării cu noul coronavirus - sunt considerate de majoritatea cercetătorilor drept un element-cheie pentru dezvoltarea unui posibil tratament.

Anticorpul izolat în laboratoarele IIBR este monoclonal, ceea ce înseamnă că derivă dintr-o singură celulă însănătoşită, şi deţine, din acest motiv, o valoare potenţială mult mai mare pentru dezvoltarea unui tratament.

Cercetătorii din alte laboratoare ale lumii au dezvoltat tratamente împotriva coronavirusului pe bază de anticorpi care sunt policlonali, derivaţi din două sau mai multe celule cu origini diferite, precizează revista Science Direct în numărul său din luna mai.

Israelul a fost una dintre primele ţări din lume care şi-au închis graniţele şi au impus măsuri stricte de deplasare a populaţiei cu scopul de a limita răspândirea comunitară a noului coronavirus. În Israel au fost raportate 16.246 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 şi 235 de decese asociate maladiei COVID-19.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult