Iranul afirmă că are arme secrete împotriva americanilor. "Rachete foarte precise"
Preşedintele american Donald Trump a retras anul trecut SUA din acordul nuclear internaţional cu Iranul şi a înăsprit sancţiunile împotriva Teheranului, cu obiectivul de a-i stopa programul de rachete balistice şi sprijinul pentru grupări armate în Siria, Yemen, Liban şi Irak.
''Astăzi avem rachete foarte precise pe care nu le-am făcut publice'', a afirmat vineri Taqizadeh, fără însă a da detalii despre acestea.
În contextul tensiunilor cu SUA, Iranul a etalat joi ceea ce a descris drept un sistem de apărare aeriană sol-aer cu rază lungă, de fabricaţie internă.
Armata iraniană a doborât o dronă militară americană de supraveghere în Golf cu o rachetă sol-aer în iunie, fiind aproape de a declanşa un conflict cu Statele Unite. Republica Islamică a susţinut că drona se afla pe teritoriul său, în timp ce, potrivit americanilor, aceasta era în spaţiul aerian internaţional.
''Americanii ştiu foarte bine că nu avem nevoie să mergem până la New York pentru a ne confrunta cu ei'', a mai spus Taqizadeh. 'Astăzi sunt zeci de mii de americani în regiune şi, din acest motiv, liderul suprem (ayatollahul Ali Khamenei, cea mai înaltă autoritate a Iranului, n.red.) a spus că ei (SUA) nu vor intra în război cu noi', a adăugat ministrul adjunct.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Agerpres
Etichete: SUA , iran , arme , rachete , sistem de aparare , ali khamenei
Dată publicare: 23-08-2019 19:38