Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Iranienii, îndemnaţi de un ministru să se îmbrace mai bine pentru a consuma mai puţin gaz cu încălzirea

Ministrul Petrolului din Iran a făcut apel la populaţie să se îmbrace mai bine pentru a reduce consumul de gaz, care a atins sâmbătă un nivel record, a relatat duminică agenţia oficială a ministerului, Shana, potrivit AFP.

"În ultimele 24 de ore, consumul de gaz a atins un nivel istoric de 692 de milioane de metri cubi, în sectoarele domestic, comercial şi al industriei uşoare", a declarat ministrul Javad Owji.

"Prin urmare, le cerem oamenilor să diminueze consumul purtând haine groase şi să oprească aparatele de încălzire când pleacă de acasă şi de la birou", a adăugat el.

"Până când, cu ajutorul lui Dumnezeu şi datorită eforturilor angajaţilor din industria petrolieră, reţeaua de gaz va fi stabilă, este singurul mijloc de a putea petrece următoarele zece zile fără probleme", a precizat el.

Precedentul record de consum de gaz, de 748 de milioane de metri cubi, a fost atins la 22 noiembrie 2021.

Iranul este pe locul al doilea în lume în privinţa rezervelor de gaz, după Rusia, şi pe poziţia a patra la rezervele mondiale de petrol. Gazul este aproape gratuit în Iran, deoarece este în mare parte subvenţionat.

Joi, Organizaţia Meteorologică din Iran a atenţionat populaţia în legătură cu frigul persistent din mai multe oraşe ale ţării, inclusiv Teheranul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult