Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Înșelătorii cu vaccinuri anti-Covid în SUA. Cum sunt păcăliți americanii să dea bani sau date personale

Your browser doesn't support HTML5 video.

De la începutul campaniei de vaccinare, în Statele Unite au fost efectuate aproape 80 de milioane de doze.

Autorităţile spun că numărul celor inoculaţi zilnic va creşte în perioada următoare, mai ales după ce a fost aprobat al treilea vaccin aici, cel produs de compania Johnson and Johnson.

Sunt foarte mulţi doritori, însă, iar odată cu dispearea lor şi-au făcut apariţia şi escrocii, care le oferă credulilor şansa de a se vaccina contracost.

În Statele Unite, unde de curând a primit undă verde și serul produs de Johnson and Johnson, campania de imunizare este în plină desfășurare. Totuși, sunt mult mai mulţi doritori decât locuri disponibile pe listele pentru vaccinare, iar escrocii profită de acest lucru.

Susan Esquivel: „Scrie că o să ţi se facă vaccinul gratuit, dar trebuie să fii aici la o anumită oră şi vei primi vaccinul."

Citește și
arme
O fată de 12 ani din SUA, arestată, după ce a adus arme la școală pentru a le vinde colegilor săi

Este unul dintre numeroasele mesaje din cauza cărora au fost emise avertismente. Responsabilii atenţionează oamenii să nu scoată bani din buzunar ca să fie trecuţi pe liste. Şi nici pentru a lua ser vândut la superofertă.

Patrick Webre, FCC, Consumer and Governmental Affairs Bureau: „Persoanele în vârstă au prioritate la vaccinare, chiar dacă nu fac parte din grupul de vârstă cu cele mai mari şanse de a fi păcăliţi. Onoarea, dacă îi putem spune aşa, le revine tinerilor cu vârsta între 18 şi 25 de ani. Dar vârstnicii pierd mai mulţi bani atunci când sunt escrocaţi.”

Autorităţile federale susțin că sunt tot mai mulţi escroci care solicită informaţii personale sau financiare, dar şi indivizi care sună în legătură cu campania de vaccinare şi se dau drept agenţi de asigurări sau reprezentanţi ai Departamentului de Sănătate.

Kayla Hernandez, FCC, Consumer Affairs and Outreach Division: „Cel mai bun sfat legat de vaccinuri e să viziteze site-ul sau să dea un telefon la departamentul local de sănătate, că să afle care e procedura în statul respectiv."

Bao Vang, Better Business Bureau, Minnesota North Dakota: „Pentru că vaccinul e atât de nou şi o mulţime de oameni vor să se inoculeze, unii sunt de-a dreptul disperaţi ca să îl obţină, e un motiv pentru care au loc aceste înşelătorii.”

Aşa că autorităţile le reamintesc americanilor că datele cardurilor bancare sau ale conturilor nu sunt necesare pentru a obţine o programare pentru vaccinare. Iar în Statele Unite, toată lumea este imunizată gratuit.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult