Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Înșelătorie pusă la cale de un român, în Italia. „Mi-au furat mașina și copilul”. Cum a fost prins

„Mi-au furat mașina și copilul”. Cu acest anunț s-a prezentat un român, de 29 de ani, la o secție de poliție din Bologna. Însă ceea ce părea a fi un anunț disperat al unui tată care nu-și găsește copilul, s-a dovedit a fi o înșelătorie de zile mari.

Un cetăţean român, în vârstă de 29 de ani, i-a pus în alertă pe carabinierii din Bolognia, după ce a anunțat că mașina i-a fost furată, cu tot cu copilul său, care se afla în interior. Totul s-a întâmplat, vineri seară, în jurul orei 22.  

Bărbatul a încercat să înșele polițiștii  

Tânărul, muncitor în construcții, a declarat că s-a dus la șantier pentru a vedea o lucrare, dar la întoarcere, unde își parcase autoturismul, nu a mai găsit nimic. A urmat apoi plângerea, care a fost urmată de cercetările polițiștilor, care și-au concentrat imediat eforturile pe găsirea copilului, potrivit Bologna Today.

Însă primele suspiciuni ale carabinierilor nu au întârziat să apară. După ce s-a contrazis de mai multe ori, bărbatul a susținut că fiul său a fost găsit, mai întâi, de bunică, apoi de mama sa. În niciunul din cazuri, carabinierii nu au putut confirma vreo afirmație, care să ducă, într-un final, la rezolvarea cazului.  

Unde a fost găsit copilul  

În cele din urmă, copilul a fost găsit, dar la Cremona, în compania mamei sale, cu care plecase în vacanță, timp de 10 zile. Constatând că dispariția copilului este complet nefondată, polițiștii bănuiesc că tânărul de 29 de ani a înscenat răpirea propriului copil, pentru pentru a avea un fel de prioritate față de alte cazuri și pentru a nu fi chemat la biroul de reclamații.  

Citește și
femeie acuzatii rapire
Noi detalii în cazul femeii care a sunat la 112 și a spus că a fost răpită. Acuzatul: I-am lăsat mâncare, ţigări, băutură

Citește și: Un bărbat din Craiova și-ar fi ucis fosta soție, anul trecut, și a îngropat cadavrul într-un sat vecin

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult