Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Indonezia: Bilanţul seismului şi al tsunamiului a crescut la 1.407 morţi

Bilanţul deceselor confirmate pe insula indoneziană Sulawesi în urma puternicului cutremur de săptămâna trecută şi a tsunamiului care i-a urmat a crescut la 1.407 morţi.

Peste 2.500 de persoane au suferit leziuni grave după producerea, vinerea trecută, a două seisme dintre care cel mai puternic a avut magnitudinea 7,5 şi a declanşat un tsunami, a precizat Agenţia.

Autorităţile depun în continuare eforturi pentru a-i găsi şi ajuta pe supravieţuitori.

''Ne aşteptăm ca numărul (victimelor) să crească în continuare'', a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Agenţiei, Sutopo Purwo Nugroho, citat de DPA.

Bilanţul anterior, comunicat marţi, indica 1.347 de morţi, cel puţin 113 persoane date dispărute şi peste 61.000 de sinistraţi.

Citește și
cutremur indonezia tsunami
Momentul în care pământul s-a lichefiat în Indonezia, după cutremur. Imaginile filmate

Cele mai multe victime s-au înregistrat în oraşul Palu, capitala provinciei centrale din Sulawesi. Amploarea dezastrului nu a fost încă evaluată în alte zone afectate precum Donggala şi Sigi.

Preşedintele indonezian Joko Widodo a autorizat luni primirea ajutoarelor internaţionale. Cel puţin 26 de ţări şi-au oferit ajutorul, potrivit oficialilor.

Indonezia este situată în Cercul de Foc al Pacificului, o regiune cunoscută pentru cutremurele şi erupţiile vulcanice frecvente.

O serie de seisme care au avut loc în luna august au ucis peste 550 de persoane aflate pe insula turistică Lombok.

Circa 230.000 de persoane din zeci de ţări şi-au pierdut viaţa după un seism cu magnitudinea de 9,1 produs la 26 decembrie 2004 în largul insulei Sumatra, urmat de un tsunami devastator.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult