Modifica setarile cookie
Toate categoriile

India: Ciclonul Gulab a făcut cel puțin două victime

Doi pescari din India au fost găsiţi morţi în timpul trecerii ciclonului Gulab, însoţit de vânt puternic şi ploi abundente, care a lovit începând duminică estul ţării, conducând la evacuarea a zeci de mii de persoane, informează AFP, citată de Agerpres.

Ciclonul Gulab a atins zona de uscat între statele de coastă Odisha şi Andhra Pradesh în jurul orei locale 18:00 (12:30 GMT), cu rafale de până la 95 km/h, a anunţat departamentul indian de meteorologie.

Cei doi pescari au murit după răsturnarea ambarcaţiunii în care se aflau, care se deplasa între Odisha şi Andhra Pradesh, conform media locale.

Alţi trei pescari au reuşit să înoate până la ţărm, iar o a şasea persoană care se afla în ambarcaţiune este în continuare dată dispărută, potrivit ziarului Indian Express.

Furtuna, care s-a abătut asupra Indiei dinspre Golful Bengal, este însoţită de ''ploi extrem de violente'', potrivit biroului de meteorologie, care a avertizat cu privire la ''riscul de viituri în unele zone''.

Citește și
tunsoare
O femeie din India a primit 271.000 de dolari daune de la un salon după ce a reclamat că a fost tunsă prea scurt

Cu toate acestea, se preconizează că intensitatea ciclonului Gulab va scădea ''în următoarele câteva ore'', a menţionat instituţia.

Au fost semnalate, de asemenea, evenimente precum copaci dezrădăcinaţi în districtul de coastă Andhra Pradesh, unde aproximativ 110.000 de familii au fost evacuate în adăposturi temporare.

Preventiv, autorităţile statelor ameninţate au solicitat locuitorilor din apropierea zonelor de coastă să rămână la adăpost, iar sute de membri ai echipelor de intervenţie au fost desfăşuraţi în regiune.

Autorităţile din Bengalul de Vest, la nord de Odisha, au indicat că vor lua la rândul lor măsuri de precauţie, chiar dacă acest stat nu s-ar afla sub ameninţarea directă a ciclonului.

"Am evacuat deja peste 20.000 de persoane în şcoli şi clădiri guvernamentale transformate în adăposturi anti-ciclon", a declarat unul dintre reprezentanţii autorităţilor din acest stat, Bankim Hazra.

Nordul Oceanului Indian este afectat de cicloane din ce în ce mai dese şi mai puternice, un fenomen pe care oamenii de ştiinţă îl atribuie încălzirii globale.

În luna mai, ciclonul Yaas, cu rafale de până la 155 km/h, a lăsat în urmă mii de indieni fără adăpost şi cel puţin 20 de morţi. Pagubele din Odisha, Bengalul de Vest şi statul vecin Bangladesh s-au ridicat la peste două miliarde de dolari.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult