Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Incredibila aventură a americanului care a traversat Antarctica fără niciun ajutor

Your browser doesn't support HTML5 video.

Colin O'Braddy, un explorator american a devenit primul om care a reușit să traverseze Antarctica fără niciun ajutor, doar pe schiuri și împingând o sanie încărcată cu cele necesare supraviețuirii.

S-a luat la întrecere cu un britanic, Louis Rudd, care a încheiat și el acest maraton extrem, însă cu câteva zile mai târziu.

După 54 de zile şi aproximativ 1.450 de kilometri.

Colin O'Brady, un american în vârstă de 33 de ani, a devenit primul om din istorie care a traversat continentul îngheţat şi pustiu al Antarcticii singur, fără niciun ajutor şi fără să folosească cumva forţa vântului. Fiecare zi a fost o luptă, mai ales mentală, spune el.

”În fiecare dimineață mă trezeam și îmi repetam mie însumi, ca o mantră: "Ești puternic, ești capabil să faci asta!"”

A străbătut nesfârşitele ţinuturi îngheţate pe schiuri, 12 - 13 ore pe zi, împingând o sanie încărcată cu tot ce avea nevoie pentru a supravieţui în această incredibilă aventură.

O'Brady spune că ultimele 32 de ore ale acestui maraton arctic au fost cele mai solicitante ore din viaţa lui. Ultimii 128 de kilometri i-a parcurs continuu, stors de ultimele picături de energie. După ce a trecut o imaginară linie de sosire, în a doua zi de Crăciun, la limita gheţarului Ross, a căutat-o imediat la telefon pe soţia lui, Jenna.

”A fost o convorbire emoționantă, sunt mândră de el. Țipam, urlam amândoi de bucurie. Eram fericiți că totul s-a terminat cu bine”, a spus soția sa.

De fapt, sunt multe motive de mândrie în familia lor. Deja Colin O'Brady a reuşit să escaladeze cele mai înalte piscuri montane de pe fiecare continent; Şi a atins latitdinea maximă la cei doi poli, nord şi sud - stabilind recordul pentru aşa-numitul "grand şlam" al exploratorilor.

Pentru oricine ar fi izbânzi fantastice. Dar, pentru O'Brady, fiecare dintre aceste performanţe are şi o semnificaţie aparte.

Acum 10 ani a fost grav rănit într-un incendiu, cu arsuri pe apropae un sfert din trup. Medicii l-au avertizat că nu va mai putea să meargă, normal, niciodată. Dar a avut ambiţia să revină. Mai puternic decât a fost vreodată.

”Nu doar pentru mine am vrut să fac asta. Am vrut să-i inspir și pe alți oameni să se lupte cu ce pare imposibil în viața lor”, spune el.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult